Slatina-Timiș, șantier în lucru!


Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiș, este unul dintre edilii care au reușit să acceseze fonduri europene prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007– 2014, care vizează proiectele pentru alimentarea cu apă, asfaltarea drumurilor, precum și reabilitarea şi modernizarea aşezămintelor culturale.

Am reuşit să finalizăm cu succes trei proiecte cu finanţare europeană, iar acum avem în lucru alte trei, pe care urmează să le depunem pe noul PNDR 2014 – 2020. Unul dintre ele vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare la Sadova Nouă şi reabilitarea staţiei de epurare de la Slatina-Timiş, care, din cauza vechimii, nu mai face faţă în prezent. Valoarea unui astfel de proiect se ridică la 1,5 milioane de euro. Tot cu bani europeni ne-am propus să modernizăm şi Căminul cultural din Sadova Veche, şi tocmai de aceea lucrăm la elaborarea proiectului, prin care sperăm să atragem fonduri de până la 200.000 de euro. În paralel, lucrăm şi la implementarea proiectului pentru reabilitarea Grădiniţei din centrul de comună, pe care îl vom depune pe Submăsura 7.2“, ne-a spus Gheorghe Roma.

În cursul lunii septembrie, primarul ne-a declarat că la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a mai fost depus un proiect care vizează modernizarea infrastructurii educaţionale din comună. Dacă Ministerul Educaţiei își va da avizul, Școala gimnazială din Slatina-Timiş va intra în reparaţii capitale începând de anul viitor. Proiectul fusese depus iniţial pe Programul Operaţional Regional 2007-2014, însă, cum nu a întrunit punctajul necesar şi nu a intrat la finanţare, administrația locală s-a reorientat.

În prezent, în comună se derulează două proiecte, iar pentru altele două administrația locală se pregătește să demareze lucrările. „O echipă lucrează încă din vara anului trecut la reabilitarea Căminului cultural din Slatina-Timiş, urmând ca până în noiembrie să predea lucrarea. Acest proiect este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. În paralel, la Ilova, o echipă de muncitori execută lucrări pentru amenajarea reţelelor de apă şi canalizare, tot cu fonduri primite de la Ministerul Dezvoltării. Până acum ne-au fost alocați 500.000 de lei, având promisiunea că vom primi o nouă tranşă, de 800.000 de lei, prin care vom asigura continuarea lucrărilor până la sfârșitul anului. Din fonduri proprii, vom monta rigole pe o porţiune de doi kilometri în centrul de comună, iar la Căminul cultural din Ilova vom schimba acoperişul. Pentru toate acestea, alocăm suma de 250.000 de lei“, a mai spus Gheorghe Roma.

Bianca METEȘ