Simpozionul de Sculptură Monumentală, la start


Aula Primăriei Caransebeş a găzduit miercuri, 18 august, deschiderea oficială a celei de-a VIII-a ediţii a Simpozionului de Sculptură Monumentală. Dacă la primele şapte ediţii s-au realizat lucrări în lemn de gorun, de acum, artiştii vor sculpta în marmură. Lucrările vor fi expuse în diferite cartiere ale oraşului, iar artiştii sosiţi din mai multe şi îndepărtate colţuri ale lumii şi-au exprimat dorinţa de a vedea fiecare locul unde va fi aşezată lucrarea sa, în aşa fel încât între sculptură şi spaţiul dimprejur să se creeze o simbioză. „Pentru mine, participarea la acest simpozion e foarte importantă, pentru că se desfăşoară în ţara vecină, iar arta nu are graniţe”, a precizat Beata Rostas, din Ungaria. „Mă bucur să văd că se face artă chiar în condiţiile crizei mondiale. De aceea am venit pentru prima oară într-o ţară est-europeană, iar lucrarea mea va reprezenta continuitatea vieţii şi a tot ce ne înconjoară”, a spus Jocelyn Pratt, din Noua Zeelandă. „Mă bucur că sunt aici şi o să dau ce-i mai bun în mine, iar când mă voi întoarce în Japonia voi povesti ce am văzut şi ce am învăţat aici”, a precizat japonezul Yasushi Hori, profesor universitar de Artă, care predă la o universitate din Hanoi, în Vietnam. „Sunt aici de câteva zile şi am descoperit o serie de similitudini între cultura românească şi cea a ţării mele”, a observat Evrim Gamoğlu, din Turcia.

La rândul lui, Benone Olaru, un român stabilit de 14 ani în Italia, a precizat că pentru artiştii străini va fi mai greu să lucreze, ei fiind obişnuiţi să folosească, spre exemplu, ciocanul pneumatic. Pentru calitatea lucrărilor, primarul Ion Marcel Vela a promis că artiştilor li se vor pune la dispoziţie toate condiţiile şi aparatura necesară. Este o experienţă nouă pentru noi, şi ne dorim să fie de bun augur, aşa că vom rezolva imediat toate problemele tehnice, iar pentru că s-a spus că în unele cazuri costurile de deplasare în România au fost mai mari decât onorariul primit de artişti, voi propune Consiliului Local să suplimenteze bugetul acţiunii pentru decontarea transportului artiştilor străini”, a mai spus Vela. „Sculptura românească este foarte apreciată în străinătate. Eu am participat la tabere în toate colţurile ţării, iar faima noastră este dată de Brâncuşi, primul român care ne-a învăţat că, cu cât lucrezi şi îi dai formă, marmura începe să cânte”, a precizat Doru Drăguşin, din Bucureşti.

Artiştii sunt coordonaţi de sculptorul Eugen Petri. Vernisajul lucrărilor va avea loc în zilele de 10-12 septembrie, când la Caransebeş va fi organizată cea de-a VII-a ediţie a Sărbătorilor Cetăţii.

Carmen SENCO