Seri de rugăciune în Parohia Maciova


În această perioadă a Postului Mare, toate parohiile ortodoxe din Eparhia Caransebeșului cunosc o intensificare a activității religioase, prin organizarea Serilor de catehizare şi rugăciune de către preotul paroh și cu participarea activă a credincioşilor.

În perioada 4-10 aprilie, în Parohia Maciova din Protopopiatul Caransebeș au avut loc Serile de catehizare, acțiuni la care au fost invitați să susțină un cuvânt de învățătură preoți din Eparhie. Sfârșitul acestei perioade a fost încununat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, organizată de părintele paroh, împreună cu credincioşii din parohie. Au participat Prea Cucernicii Părinţi Pr. Sorinel Alexe de la Parohia Peştere, Pr. Ioan Goloşie, de la Parohia Ohaba Mâtnic, și Pr. Sachelar Ionel Remus Negru, paroh la Maciova, alături de credincioșii satului.

Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de Prea Cucernicul Părinte Sorinel Alexe, care a vorbit credincioșilor despre minunea tămăduirii bolnavului posedat de un ,,duh mut şi surd”, săvârşită de Domnul Iisus Hristos (Marcu 9, 17-32). Și astăzi, Fiul lui Dumnezeu săvârşeşte nenumărate minuni cu cei bolnavi, în urma rugăciunilor preoţilor, căci „toate sunt cu putinţă celui ce crede.” (cf. Marcu 9, 23).

Pr. Paroh Sachelar Ionel Remus NEGRU