Caransebeşenii vor bani de la ADR Vest!


Patru reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest au fost prezenţi luni, 27 februarie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului, pentru a prezenta mediului de afaceri caransebeşean două apeluri de proiecte derulate de instituţia cu sediul la Timişoara. Acţiunea de la Caransebeş, la care a participat şi primarul Felix Borcean, a făcut parte dintr-o serie de seminarii de informare dedicate microîntreprinderilor – 2.1.A/2016, şi întreprinderilor mici şi mijlocii – POR/102/2/2.

După prezentarea de ansamblu făcută de Silvia Stepănescu, a vorbit despre cele două apeluri o altă reprezentantă a ADR Vest, Liliana Opriş. Celor prezenţi le-au fost comunicate principalele prevederi conţinute de cele două documente, importante fiind perioadele de depunere a cererilor de finanţare – data de 27aprilie a.c., ora 12, în cazul microîntreprinderilor, şi 23 august a.c., ora 12, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. „Condiţiile specifice de accesare a fondurilor nerambursabile pentru aceste apeluri de proiecte sunt precizate în Ghidurile specifice, care pot fi consultate pe pagina web a ADR Vest (secţiunea POR 2014-2020/Ghiduri de finanţare) – http://adrvest.ro/microintreprinderi/, respectiv http://adrvest.ro/imm/ –, şi pe pagina web a Programului Regio-POR 2014-2020 – http://www.inforegio.ro/”, a mai spus Liliana Opriş.

Ramona Fărău a vorbit, la rândul ei, despre principalele probleme care duc la respingerea proiectelor depuse de cei interesaţi în obţinerea fondurilor nerambursabile, ori la solicitarea de clarificări în cazul verificării Conformităţii Administrative şi Eligibilităţii.

După ce reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest au răspuns întrebărilor venite din partea întreprinzătorilor privaţi caransebeşeni prezenţi la seminar, Dacian Bogdan a vorbit despre Aplicaţia electronică on-line MySMIS, singurul instrument de depunere a cererilor de finanţare la ADR Vest.

Bogdan NAUM