Senatorul Marcel Vela vrea facilităţi pentru cercetarea medicală



Senatorul cărăşean Marcel Vela a scris recent pe pagina sa de Facebook că intenţionează ca, în următoarea sesiune parlamentară, să propună în Parlament un proiect legislativ pentru ca şi în România, la fel ca în Portugalia, să se poată acorda scutiri, facilităţi sau subvenții pentru încurajarea cercetării medicale private sau de stat, dezvoltarea ştiinţifică şi aplicarea unor noi tehnologii în tratarea bolnavilor care suferă de boli grave.
La începutul acestei luni, parlamentarul liberal a fost împuternicit de Senatul României să participe, în Portugalia, la Seminarul Regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru Grupul Geopolitic al UPI 12+.
Ceremonia a fost deschisă de către Eduardo Ferro Rodrigues, Preşedintele Adunării Republicii Portugalia, iar Gabriela Cuevas Barron, din Mexic, preşedinte al Uniunii Interparlamentare (UPI), a subliniat importanţa acestui seminar european şi că modelul de dezvoltare durabilă este recomandat să fie susţinut de toate guvernele, ca un deziderat comun la nivel global.
„În cadrul seminarului au fost dezbătute practicile parlamentare din țările membre ale UPI în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la sănătate și abordarea opiniilor factorilor sociali şi economici privind modalități de promovare a inovării şi a tehnologiei în domeniul serviciilor medicale.
Inovarea şi infrastructura medicală sunt condiţii esenţiale pentru dezvoltarea și creşterea durabilă a fiecărei ţări pentru a nu fi lăsat nimeni în urma evoluţiei tratamentelor de la nivel global. Totodată, au fost expuse experiențe din Portugalia și Israel, moduri în care cercetarea științifică şi progresul tehnologic au contribuit la abordarea provocărilor sociale și economice.
În Lisabona, ne-a fost prezentată o investiţie din sectorul public-privat, Champalimaud Clinical Centre, ca bună practică pentru cercetarea şi vindecarea mai multor forme de cancer, precum şi în alte studii medicale pentru salvarea pacienţilor.
Mecanismele legislative prin care se încurajează inovările în sănătate şi se consolidează acţiunea multisectorială în domeniul ştiinței, tehnologiei şi educației sunt soluţii ce pot fi aplicate pentru ocuparea forţei de muncă în cercetarea și dezvoltarea sistemului de sănătate.
Salvarea compatrioților aflați în situații dificile ar trebui să devină o prioritate națională, iar transformarea României într-un furnizor regional de servicii medicale poate fi o realitate concretă într-un viitor cât mai apropiat”, a mai scris Marcel Vela pe reţeaua de socializare.
Bogdan NAUM