Marchesi, de la 10.000, la 1.000 de metri pătraţi


După ce proiectul de hotărâre privind vânzarea, către firma Marchesi Eastern Europe, a unui teren aflat în proprietatea municipiului, a fost respins de două ori în Consiliul Local Caransebeş, aleşii social-democraţi abţinându-se de fiecare dată de la vot, iată că în şedinţa de marţi, 30 mai, acesta a fost aprobat, însă suprafaţa terenului s-a redus de la 10.000, la doar 1.000 de metri pătraţi.

Aşa cum am mai relatat în ediţiile trecute ale ziarului, datorită lipsei infrastructurii din Parcul Industrial aflat în zona Caromet, în momentul în care noua hală a firmei Marchesi, în suprafaţă de 4.600 de metri pătraţi, va fi pusă în funcţiune, Agenţia Naţională Apele Române va solicita să vadă locul unde se acumulează apele pluviale, lucru pe care îl vor dori şi inspectorii de la ISU Semenic”. În funcţie de dimensiunile noii hale, Apele Române au stabilit ca bazinul să aibă o capacitate de 500 mc, iar pentru realizarea acestuia reprezentanţii firmei au depus o cerere la Primărie, în vederea cumpărării terenului respectiv, suprafaţa minimă de care era nevoie fiind de 1.000 mp, dar cum parcela din zona respectivă era de 10.000 mp, a fost acceptată şi această variantă.

La momentul respectiv, în 14 aprilie, liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea, a propus să se scoată la vânzare doar 1.000 mp, minimul de care avea nevoie firma Marchesi. Acest lucru s-a concretizat prin proiectul de hotărâre supus aprobării în şedinţa din 30 mai, de această dată social-democraţii votând şi ei pentru”, astfel că firma Marchesi îşi va putea construi bazinul care să-i permită să-şi extindă investiţia, ceea ce, conform administratorului Bogdan Drulă, ar însemna dublarea locurilor de muncă.

Şi în acest caz, social-democraţii au vrut să pozeze în susţinătorii şi salvatorii acestei investiţii, prin acei 1.000 de metri pătraţi, care au fost «suficienţi», aşa cum afirmau şi reprezentanţii societăţii Marchesi, care, după părerea mea, au acţionat oarecum inconstant, pentru că la început au avut o poziţie, după care, când au văzut că investiţia se clatină, prin nevalidarea, de către consilierii PSD, a acestei vânzări de teren, au cedat până la a obţine aceşti 1.000 de metri pătraţi. Noi am votat şi pentru această suprafaţă, la fel cum, dacă vom considera că va fi vorba de ceva serios, vom vota de fiecare dată în sprijinul unor vânzări de terenuri care să creeze investiţii valoroase în municipiul Caransebeş”, a spus, la sfârşitul şedinţei, primarul Felix Borcean.

Bogdan NAUM