Se modernizează „Piaţa Gugulanilor”


Anul acesta, aproximativ 300.000 de lei vor fi alocaţi pentru schimbarea acoperişului şi a tavanului din Bazarul „Pieţei Gugulanilor” din Caransebeş, dar şi pentru reabilitarea sistemului de uşi şi ferestre, toate fondurile urmând să provină din activităţi autofinanţate. În plus, peste 400.000 de lei, tot fonduri proprii, vor fi investiţi în noua Hală de lactate.
„Va fi o nouă construcţie, cu etaj, cea actuală urmând să fie demolată, pentru că nu ar rezista la o etajare. Hala va avea toate dotările necesare, conform standardelor europene, unde producătorii vor găsi condiţii excelente de spaţiu, de igienă, de ventilaţie, însă şi cerinţele vor fi altele, producătorii trebuind să respecte regulile pe care le impunem“, a spus Vasile Megan şeful Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”.
Anul trecut, reabilitările din Piaţa Centrală au constat în refacerea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare ale halelor de legume şi fructe şi în schimbarea instalaţiilor electrice, prin montarea unor corpuri de iluminat cu aprindere intermediară pe timpul nopţii, care, conform declaraţiilor lui Vasile Megan, au dus la importante economii la bugetul Serviciului. (B. Naum)