Concedierile de la Hidroelectrica ar putea ajuta Hidroconstrucţia


Reprezentantul administratorului judiciar al Societăţii Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat recent că a semnat preavizele de concediere a 154 de angajaţi, alte 161 de posturi vacante fiind închise, la nivelul întregii Companii. Printre cei daţi afară se numără şi toţi directorii din cadrul producătorului de energie. Aceasta nu este însă singura măsură de reducere a cheltuielilor, astfel că, până la sfărşitul lunii iunie, vor mai fi concediate 500 de persoane, iar diurnele, tichetele de masă şi anumite sporuri şi prime vor fi reduse cu 50 la sută, tichetele de carburant urmând să fie eliminate.
Borza a mai spus că societatea poate ieşi din insolvenţă până la 26 iunie, pentru acest an estimându-se profituri de 430 de milioane de lei, după pierderile de 170 de milioane înregistrate anul trecut. Dacă previziunile se vor adeveri, de această revenire ar putea beneficia şi două dintre cele mai importante societăţi din Caraş-Severin – UCM Reşiţa şi Hidroconstrucţia Caransebeş, a căror activitate este strâns legată de cea a Hidroelectrica.
Reamintim că anul trecut, în luna octombrie, Hidroconstrucţia – Sucursala Bistra Poiana Mărului a concediat 229 dintre cei 543 de angajaţi, iar UCM Reşiţa a disponibilizat 300 de persoane.
Sonia BERGER