„Planuri sunt, dar nu sunt bani”


Dialog cu Ion Scorobete, primarul comunei Zăvoi
– Domnule Scorobete, acum sunteţi în sfârşit primar cu acte-n regulă…
– Da, şi asta din vara trecută, după ce, vreme de aproape doi ani, ca viceprimar, am condus destinele comunei în locului fostului edil Antonie Bunei, care a fost suspendat din funcţie, iar în calitate de primar interimar, am făcut în doi ani pentru Zăvoi mai mult decât au făcut alţii în 20.
– Abia am intrat în 2013, aşa că normal ar fi sa aveţi nişte planuri, nişte idei pe care sa le puneţi în aplicare…
– Am în spate o echipă tânără, cu care sunt convins că voi face treabă bună. Planuri sunt, dar nu şi bani, aşa că îmi pun toate speranţele în fondurile europene, pe care intenţionez să le accesez. Pentru toate acestea este, însă, nevoie de multă muncă, iar pe mine nu m-a speriat niciodată. Ba, din contră, cred că doar aşa voi reuşi să fac mai multe pentru oamenii care anul trecut, în iunie, mi-au dat votul de încredere. De exemplu, în prezent lucrăm la un proiect ce are în vedere introducerea reţelelor de canalizare în comună. Momentan nu am găsit nicio sursă de finanţare, dar aşteptăm. De asemenea, avem depuse, încă din 2012, la Ministerul Educaţiei, alte două proiecte, unul pentru o grădiniţă nouă la Măru, şi altul pentru o creşă în satul Voislova. Poate părea ciudat, dar la Voislova sunt mulţi părinţi tineri care lucrează la Oţelu Roşu şi Caransebeş, şi cărora le-ar prinde bine o astfel de unitate, unde să-şi poată lăsa copiii pentru mai multe ore.
– Dar în perspectivă, ceva ce nu ţine neapărat de viitorul imediat?
– Printre priorităţi aş enumera construirea unui bloc ANL, cu 34 de apartamente, precum şi asfaltarea uliţelor din Măru şi Zăvoi. În primăvară, la Zăvoi vor începe lucrările de construire a unei noi grădiniţe, a două terenuri de sport, după ce, la finele anului trecut, a avut loc licitaţia de atribuire a lucrării. Fondurile sunt alocate de Ministerul Educaţiei, iar constructorul este din Lugoj. Tot în primăvară se vor relua şi lucrările de modernizare a Căminelor culturale din Zăvoi şi Măru, care sunt aproape gata, dar şi reabilitarea şi modernizarea Căminelor culturale din satele Voislova, Valea Bistrei şi Măgura. Din păcate, toate acestea intră la capitolul proiecte, căci, momentan, în bugetul local nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva.
Bogdan NAUM