Profi la Căvăran


Recent, lanţul de magazine Profi a deschis un minimarket la Căvăran. Reprezentanţii firmei au declarat că, făcând o analiză aprofundată, au realizat că în zona rurală trebuie să facă faţă unui volum mare de concurenţă, noutatea adusă de aceste magazine fiind adaptarea sortimentelor de marfă la nevoile locuitorilor, cele aproximativ 2.500 de produse puse în vânzare aici fiind diferite de cele din alte magazine.

Deşi au trecut aproape doi ani de la primele discuţii purtate pentru deschiderea acestui magazin, mă bucur că, în urma analizării studiului de piaţă, s-a luat decizia de a se deschide un astfel de magazin şi în comuna noastră. Este un pas înainte spre modernizarea localităţii, crearea de noi locuri de muncă şi înfrumuseţarea centrului acestei aşezări”, ne-a spus Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu. (G. Luca)