PNL vrea descentralizare în luarea deciziilor care privesc comunităţile locale


În cursul acestei săptămâni, Parlamentul României a adoptat proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene.
Această lege are la bază mai multe principii, respectiv pe cel al utilizării eficiente a fondurilor europene, al descentralizării procesului decizional, potrivit căruia deciziile în sistemul de management al fondurilor nerambursabile europene trebuie luate cât mai aproape de nevoile beneficiarilor de finanțare, precum și de proiectele aflate în implementare, pe cel referitor la simplificarea procedurală, precum şi pe cel privind debirocratizarea instituțională.
„Prin aplicarea acestei legi se dă un rol important Agenţiilor de Dezvoltare Regională, care devin pentru perioada 2021-2027 Autorităţi de Management pentru Programele Operaţionale Regionale. Până acum, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei avea acest rol. Ministerul stabilea priorităţile pentru care se finanţau proiectele autorităţilor locale, ministerul elabora ghidurile solicitanţilor, ministerul verifica documentele şi făcea plăţile. Voinţa politică a PNL este de a DESCENTRALIZA luarea deciziilor care privesc comunităţile locale, iar prin această Lege se realizează această descentralizare”, a spus senatorul Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin.
ADR-urile vor stabili la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare priorităţile şi vor gestiona implementarea Programelor Operaţionale Regionale, în calitate de Autorităţi de Management, se arată în comunicatul de presă emis de PNL Caraş-Severin.
Sonia BERGER