Caransebeşenii se vor întâlni cu Papa la Madrid


Un grup de tineri credincioşi ai Parohiei Romano-Catolice din Caransebeş va participa, în perioada 16-21 august, la cea de-a XXVI-a ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid, la care va fi prezent şi Papa Benedict al XVI-lea. La acoperirea cheltuielilor de deplasare contribuie şi Consiliul Local, care a alocat în acest sens suma de 25.000 de lei. Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Tineretului din acest an, cu tema ,,Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă“, vor debuta cu Liturghia de deschidere, care va fi prezidată de Cardinalul Antonio Maria Rouco Varela.

În 17, 18 şi 19 august vor avea loc trei zile de pregătire pentru veghea de rugăciune şi Liturghia cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea va fi primit în după-amiaza zilei de joi, 18 august, printr-o ceremonie solemnă, în acelaşi loc în care se va desfăşura Liturghia de deschidere – Piaţa Cibeles. Seara zilei de vineri, 19 august, va fi dedicată celebrării unei mari Căi a Crucii, pe străzile centrale ale oraşului Madrid.

Punctul culminat al Zilei Mondiale a Tineretului îl va constitui veghea de rugăciune şi celebrarea euharistică finală, care vor fi prezidate de Sfântul Părinte. Acestea se vor desfăşura sâmbătă-seara, 20 august, şi în dimineaţa zilei de 21 august, în spaţiul special amenajat pentru aceste celebrări, în apropierea Aeroportului ,,Quatro Vientos”, în partea de sud-vest a oraşului, la 8 km de centrul Madridului. (C. Senco)