Organigrama spitalului din Caransebeş, respinsă din nou în Consiliul local



Proiectul de hotărâre privind modificarea, completarea şi actualizarea organigramei şi modificarea statului de personal al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş s-a aflat din nou, luni, 22 august, în mapele consilierilor locali, după ce, în şedinţa de la sfârşitul lunii iunie, propunerea conducerii unităţii medicale fusese respinsă.
Liberalul Simion Paica l-a întrebat pe managerul Adrian Dumbravă care este diferenţa dintre vechea organigramă şi cea nouă, din punct de vedere al impactului financiar, şi a mai vrut să ştie de ce nu doreşte acesta să obţină şi acordul sindicatelor.
„Am văzut că în acest proiect de hotărâre sunt foarte multe posturi. De exemplu asistent medical principal, post vacant, transformat în asistent medical, post tot vacant, sau se înfiinţează un post de medic rezident anul V, la Secţia ATI. De ce îl înfiinţează? Are aprobarea Ministerului Sănătăţii? Are buget pentru aşa ceva? Şi am mai observat acelaşi lucru, că se transformă postul vacant de economist I de la Resurse Umane, în post vacant economist II şi se mută la Compartimentul Financiar-Contabilitate. Respectiva persoană care trece de la Resurse Umane la Contabilitate are pregătire pentru aşa ceva?”, a întrebat Simion Paica.
Consilierul liberal a mai adus în discuţie şi interpelarea pe care a făcut-o în şedinţa de la sfârşitul lunii iulie, referitoare la sentinţa definitivă prin care spitalul este obligat să plătească membrilor Sindicatului „Solidaritatea” sporul de COVID, de 85 la sută, şi a cerut să i se explice cum va fi rezolvată această problemă.
Adrian Dumbravă a răspuns că diferenţa dintre noua şi vechea organigramă sunt exact posturile aduse în discuţie, impactul financiar fiind o economie de aproximativ 30.000 de lei lunar. „Mi-aţi spus că postul de asistent medical principal vacant se transformă în post de asistent medical. Titlul de asistent medical principal se obţine în baza unui concurs şi este o categorie superioară. Am scos câteva posturi de asistenţi medicali principali la concurs, şi nu s-a prezentat nimeni. Ăsta este un punct de vedere. În al doilea rând, un asistent medical, nu principal, este altfel normat, salariul este mai mic. În ceea ce priveşte medicul rezident de anul V de la ATI, să ştiţi că medici specialişti care au terminat şi rezidenţiatul pe ATI se găsesc foarte greu. Acum am avut scos la concurs un post de medic ginecolog principal şi nu s-a prezentat nimeni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la ATI. Şi atunci am mers mai departe, legea dă voie rezidenţilor din ultimul an, anul V, să profeseze. M-aţi întrebat de aprobarea de la minister, vă răspund că, după ce dumneavoastră vă daţi avizul, mergem la minister, ca să aprobe şi ei acest post, şi el va fi bugetat începând de anul viitor. Acestea sunt etapele, e o cale lungă, nu e de azi pe mâine”, a spus Adrian Dumbravă.
Referitor la mutarea unei persoane de la Resurse Umane la Compartimentul Financiar-Contabilitate, managerul spitalului a afirmat că posturile nu sunt gândite pentru cineva anume, nu sunt nominale, „cu dedicaţie”, iar cel care va merge acolo trebuie să aibă pregătirea prevăzută de fişa postului.
În ceea ce priveşte sentinţa definitivă prin care instanţa obligă spitalul să plătească sporul de COVID membrilor Sindicatului „Solidaritatea”, Adrian Dumbravă a explicat că, dacă nu ar fi luat decizia de a nu mai plăti, la un moment-dat, aceşti bani când numărul cazurilor de îmbolnăviri a scăzut, probabil că s-ar fi pus problema de ce a dat spor de 85 la sută. „Instanţa a spus să le dăm banii, o să le dăm banii. E simplă treaba. Nu am făcut-o din ambiţie, ci în ideea de a face o economie pentru spital. Eu am făcut recurs în anulare la această decizie pentru că încă cred că mai am o şansă şi, atâta timp cât mai am o şansă în instanţă, o joc”, a mai spus managerul spitalului.
Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins, după ce „scorul” a fost de 9-9.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute după şedinţă, primarul Felix Borcean a declarat că organigrama este apanajul conducătorului de instituţie, care va răspunde, la un moment-dat, de performanţele acesteia.
„Nu o să poţi să tragi la răspundere niciodată un manager sau conducător de instituţie pentru ceea ce face, dacă nu îi votezi elementul esenţial, organigrama. La fel a fost şi în cazul Primăriei. Organigrama este sfântă. Organigrama şi-o face cel care conduce instituţia şi nu înţeleg de ce trebuie să ajungă la mâna lui X sau Y să voteze sau nu într-o totală necunoştinţă de cauză sau, mai mult, ţinând seama de nişte interese extrem de mărunte. Domnul manager a explicat foarte clar care este reducerea de cheltuieli, de 30.000 de lei pe lună, eu zic că este substanţială, mai ales la un spital cum este cel de la Caransebeş, a dat răspunsuri pertinente la toate întrebările, nu am înţeles de ce se încăpăţânează să nu voteze ceva ce este evident în beneficiul spitalului”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER