Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în Caraş-Severin


În perioada 6 – 8 decembrie, Racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va fi expusă pentru închinare şi rugăciune în mai multe biserici din judeţul Caraş-Severin. Astfel, vineri, 6 decembrie, la ora 18, va avea loc primirea moaştelor, la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, şi săvârşirea Vecerniei cu Litie. De la ora 19.30 este programat un recital de colinde cu participarea Corului Catedralei episcopale din Caransebeş, a Corului studenţilor teologi din municipiu şi a Grupului psaltic al Episcopiei Caransebeşului.

Sâmbătă, 7 decembrie, la ora9.30, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeşva fi săvârşită liturghia arhierească, iar la ora 17 moaştele vor fi primite la biserica parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” din Bocşa Română, unde va fi săvârşită şi Vecernia cu Litie. Tot aici, de la ora 19, va avea loc un scurt recital de colinde oferit de Corul parohiei.

Duminică, 8 decembrie, la ora 9, ierarhii şi sfintele moaşte vor fi întâmpinaţila Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Anina, unde va fi săvârşită liturghia arhierească, pentru ca, la ora 15, să fie programată întâmpinarea ierarhilor şi a sfintelor moaşte la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei şi săvârşirea unei slujbe de Te-Deum. (B. Meteş)