Muzeul caransebeşean s-a îmbrăcat de gală


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean de Caraş-Severin, al Primăriei municipiului Caransebeş, Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi al Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova a organizat joi, 21 noiembrie, în sălile de expoziţii temporare de la parterul instituţiei, vernisajul expoziţiei „130 de uniforme militare din Europa de Est”.

Alături de col. Petru Costin, din Republica Moldova, colecţionarul care a pus la dispoziţia publicului cele 130 de uniforme, la eveniment au participat deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ, vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ilie Iova, city-managerul municipiului Caransebeş, Nicolae Borcean, dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului caransebeşean, iniţiatorul acestui eveniment, jurnalistul Doru-Dinu Glăvan, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai instituţiilor de cultură din Caransebeş şi de la nivel judeţean, iubitori de istorie şi de exponate inedite, de colecţie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, a transmis celor prezenţi salutul preşedintelui forului pe care îl reprezintă, Sorin Frunzăverde, făcând totodată un apel la dascălii din municipiu ca, împreună cu elevii, să vină să viziteze expoziţia, cu atât mai mult cu cât aceasta este deschisă timp de două luni.

Au mai luat cuvântul city-managerul Nicolae Borcean, reprezentantul Primăriei municipiului Caransebeş, apreciind, la rândul său, această iniţiativă al cărei autor a fost Doru-Dinu Glăvan.

Vizibil emoţionat, reputatul istoric caransebeşean, col. (r) Liviu Groza, a spus că momentul este cu atât mai deosebit pentru el cu cât, o viaţă întreagă, a purtat haina militară. „Am să-mi scot uniforma de la naftalină şi am s-o donez Muzeului din Caransebeş”, a încheiat istoricul.

„Părintele” acestei expoziţii, Doru-Dinu Glăvan, i-a oferit oaspetelui o Diplomă de Excelenţă din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi a dezvăluit participanţilor la vernisaj că, datorită relaţiilor de prietenie pe care le are cu Petru Costin, cu ocazia unei vizite în Republica Moldova, i-a venit ideea de a organiza o astfel de expoziţie, după care a şi pus-o în practică, adăugând că, împreună cu Petru Costin, la manifestare au mai fost prezente trei cadre militare din Republica Moldova, ţară din care, trebuie spus, a fost adus şi vinul pe care, după vernisaj, cei prezenţi au fost invitaţi să-l guste.

În perioada 21 noiembrie 2013 – 21 ianuarie 2014, caransebeşenii vor putea admira, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, 130 de uniforme militare din Europa de Est şi nu numai. Cele 130 de uniforme militare, majoritatea din perioada Uniunii Sovietice, fac parte din colecţia personală a lui Petru Costin, directorul Muzeului Serviciului Vamal din Republica Moldova, care se ocupă de colectarea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menţinerea, conservarea şi expunerea de diverse obiecte şi artefacte, ce prezintă un mare interes ştiinţific şi istoric. De-a lungul anilor, Petru Costin a reuşit să obţină peste 600 de uniforme militare. Colecţionarul a spus că o mare parte din uniforme au fost purtate de personalităţi care au fost în serviciul militar, vamal sau poliţie, în Moldova suverană. Tot el a afirmat că „toate uniformele îmi sunt la suflet, pentru că sunt costume care au fost ale unor personalităţi şi se mai spune că costumele militare din colecţia Serviciului Vamal împacă toţi duşmanii”.

Din seria pieselor expuse la Muzeu se află cascheta astronautului Dumitru Prunariu, uniforme ale Trupelor de Carabinieri şi ale Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova, iar printre cele mai recente se regăsesc uniforma membrilor Gărzii de Onoare a Reginei Marii Britanii, dar şi a preşedintelui Federaţiei Ruse. Cea mai veche uniformă datează din anul 1941. Cele mai inedite uniforme militare expuse în cadrul expoziţiei sunt din anii 1941, 1943, 1945, precum şi costumul de astronaut al lui Yuri Onufriyenko, dar şi al Eroului Rusiei, cosmonautul Vladimir Dejurov.

Scopul acestei expoziţii este acela de a scoate în evidenţă obiecte ce prezintă interes ştiinţific, istoric şi artistic, menit să relaxeze şi, concomitent, să informeze vizitatorul. Această expoziţie are o importanţă deosebită din punct de vedere cultural şi istoric, atât prin caracterul ei sacru, cât şi prin încărcătura emotivă pe care o posedă.

Expoziţia este deschisă publicului în perioada 21 noiembrie 2013 – 21 ianuarie 2014, programul de vizitare fiind de marţi până duminică, între orele 10 – 18. Costul unui bilet este de 2 lei. Programările se pot face la numărul de telefon 0255/512.193, persoană de contact, Cristina Moisă.

Ştefan ISAC