Ministrul Hellvig pune umărul la modernizarea Spitalului din Caransebeş


Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a anunţat conducerea Primăriei Caransebeş că a fost aprobată trecerea într-o etapă superioară de evaluare a cererii de finanţare pentru proiectul ce prevede „Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea activităţilor de ambulatoriu în specialitatea radiologie şi imagistică medicală şi TBC” la Spitalul Municipal de Urgenţă din oraş. Practic, acum a fost aprobată verificarea proiectului tehnic, etapă premergătoare implementării acestui proiect.

„Faptul că am fost incluşi pe lista de verificare a proiectelor tehnice înseamnă că proiectul a fost aprobat spre finanţare, urmând ca acum să se verifice doar aspectele tehnice şi compararea lor cu realităţile din teren, procedură necsară înaintea finanţării efective. Noi am demarat acest proiect având în vedere necesitatea dezvoltării serviciilor medicale în spitalul din Caransebeş. În urmă cu doi ani, când am preluat unitatea de la Ministerul Sănătăţii, dotările, infrastructura şi serviciile hoteliere erau sub aşteptările noastre. În acest context, noi am demarat un proiect cu finanţare europeană pe Programul operaţional regional, program al Comunităţii Europene derulat în perioada 2007-2013, Axa prioritară III, Punctul 3.1. Evaluând statistica Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, am ajuns la concluzia că, anual, unitatea medicală deserveşte pacienţi din 198 de localităţi din judeţeul nostru, dar şi din Mehedinţi, Dolj, Hunedoara şi Timiş, respectiv o suprafaţă de 8.500 kmp. Faptul că avem un corp medical de specialitate căutat de pacienţi, a făcut ca acest proiect să fie acceptat spre finanţare, iar acum, în luna iulie, Agenţia de Dezvoltare Regională 5 Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au trecut deja la verificarea tehnică a proietului de execuţie la această investiţie”, ne-a declarat primarul Marcel Vela.

Odată cu implementarea acestui proiect, vor funcţiona patru noi servicii medicale: rezonanţă magnetică nucleară, angiografie coronariană şi periferică, mamografie digitală, şi radiografie dentară. Vor fi achiziţionate 13 echipamente medicale de înaltă tehnologie, echipamente care vor reduce cu aproximativ 85 la sută timpul de diagnosticare a unor boli şi de intervenţie pentru salvarea vieţii pacienţilor. Pe lângă dotări, în proiect mai sunt prevăzute o serie de lucrări de finisaje la unele săli din spital, o reorganizare a spaţiilor, precum şi reabilitarea instalaţiilor sanitare, electrice, de climatizare, astfel încât serviciile hoteliere pentru pacienţi să se îmbunătăţească.

Valoarea proiectului este de 180 de miliarde de lei vechi, sumă din care 2 la sută va fi suportată de la bugetul local. „În acest context, investiţia de 18 milioane de lei noi va fi vizibilă. La ora actuală, RMN-ul se practică numai la Timişoara, fapt ce impune timp îndelungat pentru programare, investigare şi analize pentru toţi pacienţii. Acum, prin acest proiect, un aparat RMN va funcţiona la Caransebeş pentru cetăţenii din întreg Banatul Montan. Sperăm să trecem cu bine şi de această evaluare a proiectului tehnic, astfel încât să semnăm contractul de implementare şi organizarea licitaţiilor pentru constructor, pentru achizionarea tehnicii medicale, iar cetăţenii să găsească aici servicii medicale de calitate”, a mai spus Marcel Vela.

Carmen SENCO