Horoscop


Berbec

Activităţile sociale vă vor interesa în mod special. Veţi avea ocazia să participaţi la diverse întâlniri, petreceri, concerte, în compania celor dragi. Relaţia cu prietenii va fi foarte importantă pentru dv. şi nu veţi pierde niciun prilej de a vă petrece timpul liber în compania acestora. Veţi câştiga bani prin intermediul activităţilor extraprofesionale, iar negocierile se vor dovedi avantajoase.  

Taur

Veţi fi tentat să încercaţi unele schimbări şi, dacă veţi proceda cu diplomaţie, acestea ar putea fi primite cu entuziasm de partenerul de viaţă. Oricum, puteţi miza şi pe sprijinul colegilor pentru punerea în practică a proiectelor. Un eveniment oarecum neaşteptat vă va pune nervii la grea încercare, dar numai pentru puţin timp. Aveţi dificultăţi de comunicare şi nu sunteţi foarte inspirat.

 Gemeni

Este foarte posibil să cunoaşteţi o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Nu este exclus să aveţi posibilitatea de a face investiţii interesante. Oricum, săptămâna aceasta vă va aduce o şansă în plus din punct de vedere financiar. Cineva din anturajul apropiat va avea o reuşită de care vă veţi bucura din toată inima. Păstraţi-vă calmul şi odihniţi-vă mai mult!  

Rac

Vă agitaţi mai mult decât în mod obişnuit, ceea ce vă oboseşte şi vă dă senzaţia că exageraţi. Aţi putea să demaraţi o nouă activitate, dar ar fi bine să o luaţi mai încetişor, cel puţin deocamdată. Faceţi eforturi financiare mari pentru a vă petrece în mod plăcut timpul liber. Sunteţi ceva mai romantic, aşa că veţi reuşi să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut în compania persoanei iubite. 

Leu

Unele din nemulţumirile cu care v-aţi confruntat până acum în cămin se vor rezolva, ceea ce va face ca atmosfera în familie să fie mai relaxată. Şi în plan social veţi avea parte de realizări, chiar dacă nu la nivelul aşteptărilor. Dacă aveţi de făcut cumpărături substanţiale, şansa va fi de partea dv. Partenerul de viaţă va avea o realizare pe care o veţi sărbători în familie.  

Fecioară

Ca de obicei,sunteţi plin de energie, gata în orice moment să vă implicaţi într-o nouă activitate. Sunteţi mai autoritar, ceea ce vă va ajuta în tot ce doriţi să întreprindeţi. Totuşi, evitaţi să vă lăsaţi condus de primul impuls, deoarece există riscul de a greşi. Curăţenia, reparaţiile şi alte astfel de activităţi pe care le consideraţi atât de plictisitoare vă vor răpi timp preţios.   

Balanţă

Interesul pe care îl manifestaţi pentru relaţia cu cei din anturajul apropiat este în continuare mare, ceea ce vă permite să petreceţi în mod plăcut timpul liber. Farmecul personal vă va da ocazia să vă remarcaţi şi în rândul persoanelor de sex opus, ceea ce ar putea genera reproşuri din partea partenerului. Mare atenţie şi la bani, deoarece ar putea să apară o surpriză mai puţin plăcută. 

Scorpion

Cu banii staţi destul de bine şi, în plus, veţi avea ceva câştiguri venite din activităţi extraprofesionale. În continuare, relaţia cu familia va fi prioritară. Veţi avea parte de tot felul de discuţii legate de proiecte comune şi ar fi bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. O mulţime de activităţi domestice vor deveni urgente, astfel încât va trebui să vă schimbaţi programul.

Săgetător

Familia vă va da un sprijin substanţial în ceea ce doriţi să întreprindeţi. În ceea ce priveşte activităţile profesionale, este posibil să aveţi unele realizări, dar nu la nivelul aşteptărilor. Veţi avea mult de lucru, dar nu veţi reuşi să finalizaţi chiar tot ce v-aţi propus. Este nevoie de mai multă insistenţă. În acest interval, aveţi tendinţa să criticaţi pe toată lumea. 

Capricorn

Dorinţa de a acţiona decisiv este mare, dar traversaţi o perioadă în care nu este indicat să vă asumaţi niciun fel de riscuri inutile. Conjunctura astrală se anunţă favorabilă, în ciuda faptului că nu reuşiţi decât cu mare greutate să vă relaxaţi. În plus, această perioadă vă va aduce unele mici câştiguri suplimentare, ce vă vor ajuta să vă menţineţi echilibrul financiar.

Vărsător

Veţi avea parte de multă alergătură şi obstacole de tot felul. Prietenii vă vor oferi sprijinul atunci când veţi avea nevoie, totuşi relaţia cu aceştia va fi ceva mai tensionată decât de obicei. Este posibil şi să câştigaţi o sumă suplimentară din colaborări sau prin intermediul partenerului de viaţă. Evitaţi să semnaţi documente oficiale, deoarece aţi putea face unele greşeli. 

Peşti

În această săptămână, relaţia cu familia va deveni tensionată, nu pentru mult timp însă. Veţi avea ocazia să puneţi la punct alături de colegi proiecte pe care le aveaţi în minte de mai mult timp. Pe cât posibil, nu vă implicaţi în speculaţii financiare. De asemenea, nu vă aşteptaţi ca rezultatele eforturilor depuse la serviciu să se vadă imediat. E posibil să aveţi mici probleme de sănătate.