Liliana Danci, implicată într-un proiect mondial


Liliana Danci, atleta originară din comuna Cornuţel, continuă să ne surprindă. Formată la şcoala de atletism de la Caransebeş, ocupanta locului patru în Top Sport Caraş-Severin 2013, acum profesoară de educaţie fizică, Liliana şi-a propus obiective mari pentru acest an. În prima parte a anului, ea va avea parte de o mare provocare, campioana naţională la maraton şi semimaraton urmând să se implice într-un proiect de nivel mondial.

Am deosebita plăcere şi marea onoare de a anunţa că pe lista obiectivelor mele, pentru prima parte a sezonului, se adaugă o nouă provocare, a scris Liliana Danci pe pagina sa de Facebook. Această provocare se numeşte Wings for Life şi sunt mândră să îmi anunţ participarea şi implicarea în acest proiect de nivel mondial. Deşi voi fi foarte obosită, după Campionatul Mondial de Semimaraton şi Campionatul Balcanic de Maraton, nu am putut spune NU chemării de a alerga pentru cei care nu pot! Vă invit pe data de 4 mai 2014, începând cu ora 13, să alergăm pentru cei care nu pot la Wings for Life România. Haideţi să dovedim că şi românii ştiu să alerge în beneficiul celor cu care soarta a fost mai puţin blândă!“.

Wings for Life World Run reprezintă un tip de eveniment cu totul nou, o premieră în orice domeniu din sport. De ce? Pentru că este o aventură cu adevărat globală, însumând peste 30 de locaţii, iar concurenţii din întreaga lume vor alerga simultan! Încasările generate de Wings for Life World Run, inclusiv taxa de înscriere, vor fi donate sută la sută de Red Bull Group către Fundaţia Wings for Life, care susţine financiar cercetarea pentru vindecarea leziunilor măduvei spinării. Evenimentul va uni sportivi din întreaga lume, într-o cursă în care vor alerga pentru cei care nu pot să o facă.

Wings for Life World Run este primul eveniment în care oamenii de pe tot mapamondul vor putea alerga simultan. Acest format inovator de cursă presupune că pe 4 mai, la ora 13 (ora României), şi orele echivalente din lume, mii de concurenţi se vor alinia la start pe aproape patruzeci de trasee din întreaga lume. În această zi, lumea va alerga împreună pentru aceeaşi cauză. Wings for Life World Run se adresează alergătorilor de orice nivel, de la sportivi începători şi amatori pasionaţi, până la profesionişti.

Formatul Wings for Life World Run reprezintă o premieră nu numai pentru ultra-maratoane, ci pentru toate evenimentele sportive. Traseele vor avea coordonate clar definite, dar sportivii nu vor avea de parcurs o distanţă fixă. Spre deosebire de cursele obişnuite, linia de finiş îi urmăreşte din spate, şi nu invers; pe scurt, ştii de unde pleci, dar nu ştii unde vei termina.

Iată mecanismul: la o jumătate de ora după start, maşina va porni pe traseu, urmărind participanţii. Ritmul maşinii va fi accelerat la anumite intervale, în funcţie de programul global. Dacă un participant este depăşit de maşină, cursa lui s-a terminat şi poate lua un autobuz spre zona de start pentru a sărbători. Pe măsură ce cursa avansează, maşina oficială de finiş accelerează, eliminând concurenţii pe care îi depăşeşte, până când nu mai rămân decât un bărbat şi o femeie. Ei primesc titlul de Campioni Mondiali ai Wings for Life World Run. Pe lângă aceştia, vor exista şi campioni naţionali, aceştia fiind bărbatul şi femeia care rămân pe traseu în fiecare locaţie şi în fiecare ţară.

Wings for Life World Run se va derula pe 4 mai, în 35 de localităţi de pe şase continente. România se numără printre ţările implicate în proiect, iar evenimentul va avea loc la Bucureşti, de la ora locală 13.

Iată, aşadar, o altă faţă a atletei Liliana Danci, un exemplu demn de urmat şi de către alţi sportivi. Nu ne rămâne decât să o felicităm pe Liliana Danci pentru iniţiativa sa şi să-i dorim o carieră sportivă prodigioasă!

Sorin ROGOZ