Tăierea mieilor, mai complicată


Recent, în Sala de şedinţe a Palatului administrativ din Reşiţa a avut loc o întâlnire la care au luat parte fostul subprefect Anton Paulescu şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare, ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Poliţiei, în cadrul căreia au fost recapitulate măsurile şi regulamentele ce vor fi aplicate în pieţe şi oboare în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale.

Este important ca cetăţenii să fie protejaţi privind consumul alimentelor tradiţionale – ouă, carne de miel, cozonaci etc., şi trebuie ca instituţiile cu atribuţii în domeniu să colaboreze în acest sens”, a spus Anton Paulescu.

Dacă anii trecuţi au existat derogări de la reglementările europene privind avizările temporare ale centrelor de tăiere, anul acesta lucrurile s-ar putea complica, în sensul că tăierea mieilor trebuie să aibă loc doar în abatoare autorizate, în baza unui contract cu Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a spus reprezentantul Direcţiei judeţene a acestei instituţii. „Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară ne-a transmis o Notă de serviciu prin care se spune că sacrificarea mieilor se face în abatoare autorizate sanitar-veterinar. Doar în cazuri excepţionale, în care nu există asemenea abatoare pe raza oraşelor, se poate obţine o derogare şi, eventual, să se amenajeze spaţii de tăiere şi avizate sanitar-veterinar, cu respectarea acelor condiţii de igienă pentru sacrificarea mieilor.

La fel ca în fiecare an, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin va organiza acţiuni de control privind supravegherea respectării prevederilor legale, la comercializarea produselor specifice – carne de miel, ouă şi dulciuri, acestea vizând şi pieţele agro-alimentare, în acest caz comisarii fiind însoţiţi de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Poliţiei.

Tot pentru prevenirea răspândirii anumitor boli, porcinele vor putea fi comercializate în viu doar în târgurile autorizate, în judeţul nostru existând doar unul de acest fel, la Caransebeş.

Bogdan NAUM