Caransebeşul și-a stabilit cei 11 cioplitori de vise


            Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului a găzduit joi, 3 martie, ședința în cadrul căreia s-a făcut selecţia sculptorilor care, în luna iunie, vor participa la cea de a XIV-a ediţie a Simpozionului de Sculptură Monumentală de la Caransebeş. Trierea celor 24 de oferte rămase în „finală”, din cele 140 care au fost trimise de artişti organizatorilor, a fost făcută de o comisie din care au făcut parte primarul Marcel Vela, viceprimarul Filip Strejariu, city-managerul Nicolae Borcean, reprezentanţi ai Primăriei, ai societăţii civile, ziarişti, precum şi coordonatorul taberei, artistul plastic Eugen Petri, şi Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, instituţie cu un rol important în buna desfăşurare a viitoarei manifestări.

După îndelungi dezbateri, uneori decizia fiind luată la diferenţă de un singur vot, s-a hotărât ca la simpozionul de anul acesta să participe Agnessa Petrova din Bulgaria, Ayhan Kayapinar din Turcia, Jorge Schroder din Brazilia, Jose Miguel Carcamo Fonseca din Chile, Samia Monsef din Egipt, Evrim Kilic din Turcia, Stefano Sabetta din Italia, Serghei Sbitniev din Rusia, precum şi Eugen Petri, Pavel Bucur şi Johan Thimmel din România. Au fost stabiliţi şi trei sculptori „de rezervă”, în cazul în care unul sau mai mulţi „titulari” nu vor putea participa la tabără – Klaus F. Hunsicker din Germania, Cynthia Sanchez din Costa Rica, şi Saeid Ahmeid din Iran. Printre cei 24 de artişti care nu au întrunit sufragiile exigentei comisii care a făcut seclecţia s-au numărat sculptori din Japonia, Franţa, Mexic, Portugalia, Ungaria, Grecia şi Taiwan.

„Aceasta este prima din ciclul de trei ediţii în care se va lucra în travertin. Se pare că acest simpozion este unul care se bucură de succes, deoarece am avut multe aplicaţii de mare valoare. Având în vedere roca în care se va sculpta – travertinul –, va fi o ediţie mai dificilă, fiindcă travertinul (material din care este realizat Arcul dintre Catedrală și Biserica catolică din Centrul civic – n.r.) este o rocă de sediment şi prin urmare pot apărea anumite goluri. Modalitatea de a realiza sculpturile este mai dificilă, însă artiştii care au aplicat sunt valoroşi. Mă bucur că România participă cu trei sculptori şi sunt convins că, la finalul simpozionului, toate lucrările vor avea o calitate extraordinară, şi când spun asta mă bazez pe faptul că toţi artiștii selectaţi au participat la nenumărate simpozioane internaţionale”, a spus Eugen Petri, coordonatorul taberei de la Caransebeş.

„Cei 11 sculptori, la fel cum s-a întâmplat în fiecare an al simpozionului, vor realiza 11 opere monumentale. Ei au venit cu propuneri frumoase, iar operele pe care le vor face vor întregi patrimoniul cultural al municipiului Caransebeş, al Banatului şi al României. Simpozionul, care va avea loc în luna iunie, va dura 30 de zile şi sperăm ca, la vernisajul acestuia, caransebeşenii, iubitorii de cultură, să fie bucuroşi şi mândri că în municipiul lor arta este la ea acasă, că oraşul îşi continuă trendul ascendent, nu doar în domeniul economic, ci şi în cel cultural, spiritual şi, evident, ca şi consecinţă, aici se întâmplă lucruri frumoase, care cresc pentru toţi cetăţenii calitatea vieţii”, a spus Marcel Vela.

Edilul a mai adăugat că, din portofoliul prezentat de artişti, rezultă faptul că aceştia au o experienţă vastă, au participat la multe simpozioane internaţionale, au opere de for public în multe capitale europene, iar organizatorii ţin să le mulţumească pentru că îşi vor lăsa la Caransebeş o parte din suflete, din vise şi din creaţiile lor. „Ei vor sculpta, în timp, piesele brute, din travertin, care vor fi flori de admirat, peste generaţii, aici, în Caransebeş, în vatra spirituală a Banatului Montan”, a adăugat Marcel Vela.

Sonia BERGER