Liberalii pregătesc doi candidaţi pentru alegerile locale



În cadrul unei recente conferinţe de presă, edilul Caransebeşului, Felix Borcean, a declarat că, din punctul său de vedere, PNL pregăteşte doi candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului, la alegerile locale care vor avea loc anul acesta.
„La un moment dat, va fi ales unul dintre ei, fiindcă n-au cum să candideze amândoi, în funcţie de, probabil, un sondaj care se va face cum se va face, nu ştiu, corect, incorect, e treaba lor, iar acum fiecare îşi duce lupta lui. E vorba de Andra Pleşa, consilier local, şi viceprimarul Marius Isac”, a spus Felix Borcean.
În ceea ce-l priveşte pe preşedintele interimar al Organizaţiei PNL Caransebeş, Andrei Ungur, edilul a afirmat că acesta nu va candida la funcţia de primar, deoarece consideră că preşedintele nu trebuie să fie neapărat şi candidatul formaţiunii politice, dând exemplu chiar cazul său, când a candidat la fotoliul de primar, dar preşedintele era Ioan Cojocariu. (B. Naum)