Lavinia Călina a dus Neamul Corbilor de la Caransebeș, acasă, la Graz


Centrul Cultural Austro-Român din Graz a găzduit, recent, deschiderea Bibliotecii Multiculturale, un proiect ce doreşte să aducă literatura mai aproape de cetăţenii români care trăiesc în Austria, eveniment la care, pe lângă alte personalități, a luat parte și Diana Biltog, din cadrul Consulatului Onorific Român din Graz. Cu această ocazie, pentru publicul din oraşul austriac a fost organizată şi lansarea romanului „Blestemul Zorilor”, al doilea volum din seria „Neamul Corbilor”, purtând semnătura tinerei autoare Lavinia Călina, din Caransebeş.

„Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest eveniment şi că a cincea mea cartea a avut parte de o primire călduroasă din partea comunității de români care trăiesc aici. Chiar dacă seria «Neamul Corbilor» este un fantasy cu vrăjitoare, întâmplarea face ca parte din acţiunea romanului chiar se petrece în Graz, deci invitaţia a picat la fix. Am întâlnit aici oameni minunați, care mi-au demonstrat că literatura nu ţine cont de graniţe şi ne poate uni mereu. Le-am promis că am să revin şi când o să iasă ultimul volum din serie, şi abia aştept să o fac”, ne-a spus Lavinia Călina.

Lansarea oficială a volumului a avut loc luna trecută, la Târgul de carte Bookfest din Bucureşti, dar Lavinia şi-a mai prezentat cartea şi publicului din Caransebeş, cu ocazia unor serate literare. Următoarele oraşe din turneul de promovare a romanului sunt Lugoj, în 21 iulie, Vama Veche, 12 august, şi Reşiţa, în luna septembrie.

Ultima carte a Laviniei Călina prezintă reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana, despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, iar revederea nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea, iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune o morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat. Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Bianca METEŞ

Foto: Emanuel VIOREL