Spre şomaj, cu stângul, înainte… marş!


Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni (în cuantum de 255 de lei), dacă se înregistrează la Agenţia de ocupare a forţei de muncă de pe raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile de la data absolvirii.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile de la data absolvirii, perioadă în care tinerii beneficiază de servicii gratuite (informare, consiliere, orientare profesională) în vederea angajării. Indemnizaţia de şomaj poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ. În situaţia în care absolventul se încadrează în muncă în cursul celor 60 de zile, pe o perioadă mai mare de 12 luni, cu program normal de lucru, beneficiază de o primă de angajare în valoare de 425 de lei.
Absolvenţii cărora li s-a deschis dreptul la indemnizaţia de şomaj şi se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor de şomaj, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, conform legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Sumele cuvenite se acordă la sfârşitul primului an de activitate în muncă. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a deschis dreptul la indemnizaţia de şomaj beneficiază şi de prima de angajare, în valoare de 425 de lei.

Pentru înregistrarea la Agenţiile de şomaj, persoana aflată în căutarea unui loc de muncă trebuie să depună un dosar care să conţină actul de identitate (copie şi original), actul de studiu sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii (copie şi original), certificatul de naştere (copie + original), certificatul căsătorie, divorţ – unde este cazul (copie şi original), adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „apt muncă” sau „apt de muncă cu următoarele restricţii…”

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ beneficiază de scutire, pe o perioadă de 12 luni, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii. De asemenea, beneficiază de 1,2 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ liceal sau de învăţământ postliceal, 1,5 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de  învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează absolvenţi sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii contractului de muncă.  În perioada celor 3 ani, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, iar cheltuielile necesare pregătirii profesionale vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu anterior termenului prevăzut mai sus sunt obligaţi să restituie, în totalitate, Agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc cu acordul părţilor, ca urmare a dizolvării firmei, a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, în urma admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau dacă angajatul este concediat din motive ce nu ţin de persoana sa.

Carmen SENCO