La Spitalul Caransebeş se doreşte management privat


După cum am relatat în ediţia trecută a ziarului, primarul Marcel Vela a făcut, nu demult, o vizită inopinată la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, în urma căreia i-a demis pe directorul medical Horea Radu şi pe Maria Mălăescu, director economic. Decapitarea conducerii unităţii medicale s-a datorat nemulţumirii edilului vizavi de situaţiile neplăcute găsite pe secţii, pe etaje, pe culoare, în casa scărilor şi în zona liftului.

După revocarea din funcţii a celor doi, Marcel Vela a declarat că în prezent se caută un management performant pentru Spitalul municipal. „Consiliul Local Caransebeş a emis o Hotărâre privind licitarea serviciului de management, mai exact acest serviciu să nu-l efectueze o persoană, care este un individ la urma-urmei şi care poate intra în conflicte sau polemici, care trebuie să rezolve şi relaţiile pe orizontală şi problemele de conexiune cu furnizorii, şi contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin urmare trebuie să depună o muncă enormă, şi doar cei care nu ştiu ce înseamnă un manager de spital nu realizează situaţia delicată şi stufoasă în care este implicat acesta, ci mai potrivit ar fi un management privat, realizat de o companie, de o firmă specializată în domeniu, un management privat dobândit prin achiziţie publică, transparentă. Aceasta poate fi o soluţie, ea fiind implementată deja în alte spitale. Motive ar fi mai multe. Managementul privat priveşte ansamblul spitalului cu un ochi critic, cu un interes economic şi cu un spirit de gospodărire la un alt nivel calitativ, exact cum se întâmplă în Occident şi în lumea civilizată. Un management privat care gestionează mai multe spitale din România poate să negocieze la furnizori produse mai ieftine şi cu un termen de plată mai mare, faţă de un manager care negociază pe kilograme, nu pe tone, şi cu banii jos, nu cu banii la termen. Un management privat care negociază cu Casa contracte la nivel regional sau naţional are altă anvergură în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, comparativ cu un manager de spital de provincie, municipal, care merge să-şi negocieze contractul”, a spus Marcel Vela.

În plus, a mai declarat primarul municipiului Caransebeş, în Caietul de sarcini se impun peste 90 de criterii de performanţă care trebuie îndeplinite. Dacă acest lucru nu se întâmplă, managementul privat va fi sancţionat, inclusiv pecuniar, pe când unui manager actual de spital, dacă nu îndeplineşte criteriile de performanţă, singurul lucru care i se poate întâmpla este să i se revoce numirea sau să fie schimbat din funcţie.

La fel de important este şi faptul că un management privat face, la rândul său, contracte de management cu şefii de secţii. În momentul de faţă, într-un spital, şefii de secţii sunt răspunzători pe acestea, dar nu au sarcini obiective, clare, criterii de performanţă pe propria secţie. În acest context, un management privat le poate pune, pe când un manager persoană fizică, dacă este coleg cu ei sau lucrează el însuşi într-o secţie, nu are curajul sau anvergura să încheie asemenea contracte. Este un experiment care a prins bine în alte spitale şi, deci, vom încerca să-l implementăm şi la noi”, a mai spus Marcel Vela.

Conform declaraţiilor edilului municipiului, se încearcă implementarea managementului privat încă în cursul acestui an. În momentul de faţă se lucrează la Caietul de sarcini şi pentru o formă de achiziţie transparentă, corectă şi echidistantă. „Poate nu vine nimeni, poate nu sunt bune ofertele şi rămânem tot pe sistemul actual de management persoană fizică, poate organizăm concurs… Încă nu e stabilit clar, dar noi încercăm soluţii pentru ca spitalul, ca şi unitate, ca şi instituţie, chiar dacă acum are medici foarte buni, chiar dacă Primăria a accesat acest proiect prin care să aducă tehnică de ultimă oră – RMN, tomograf, angiograf –, trebuie avut în vedere şi cum arată el, trebuie să ne gândim şi la regimul hotelier al pacienţilor, la mediul în care, până la urmă, trăiesc aceştia, dar şi personalul medical”, a mai adăugat primarul municipiului, Marcel Vela.

Sonia BERGER