La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Caransebeş a găzduit vernisajul expoziţiei intitulate „Justiţie şi societate, la răscrucea secolelor XIX-XX”, prin care reprezentanţii acestei instituţii au dorit să marcheze Ziua Justiţiei şi, totodată, 152 de ani de când în cadrul Judecătoriei există activitate judiciară, eveniment organizat în colaborare cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale. La acest moment aniversar, desfăşurat sub motto-ul „Să învăţăm din ziua de ieri pentru ziua de astăzi şi, cu siguranţă, ziua de mâine va fi mai bună”, au participat persoane care lucrează în avocatură, notariate, procuratură, executori judecătoreşti, precum şi reprezentanţi ai Tribunalului Caraş-Severin şi Curţii de Apel Timişoara.
Expoziţia conţine 102 documente din fondurile juridice, care provin de la judecătoriile care au funcţionat pe raza judeţului – Bozovici, Bocşa, Sasca Montană, Sacu, Teregova, Oraviţa şi Moldova Nouă –, de la tribunale sau notari, în general din toate domeniile care au legătură cu Justiţia, inclusiv de la Tribunalul Caraş, de la Oraviţa, şi Tribunalul Caransebeş – cu un document din anul 1876, ori de la firme sociale şi individuale.
În calitatea de preşedinte al Judecătoriei Caransebeş, Adina Puşcaş a făcut o scurtă incursiune în istoria organelor de judecată care au funcţionat pe raza localităţii, cu referire la activitatea desfăşurată în cadrul acestei instituţii. „În perioada medievală este cunoscută existenţa cnezatelor, în cadrul cărora erau organizate şi primele Case de judecată. În Justiţia Evului Mediu este cunoscut aşa-zisul Scaun de Judecată, aplicat atât de feudali, cât şi de clerul bisericesc. Din documentele vremii rezultă că, începând cu secolul al XV-lea, se acordă Caransebeşului «Dreptul de spadă», respectiv acordarea pedepsei supreme prin decapitare. Judecarea celor vinovaţi se făcea în fiecare comună grănicerească, de autoritatea militară, duminica, după terminarea slujbei de la biserică. Completul de judecată era format, după caz, din 7 sau 14 persoane. Printre pedepsele care se aplicau de către acest complet se numărau condamnarea la moarte, executarea prin sabie, aplicată până în anul 1813, bastonada – bătaia cu bastoane, aplicată într-un coridor format din soldaţi, care-l loveau pe cel vinovat –, pedeapsa cu munca, arestul la domiciliu sau arestul la închisoare. Fostul sediu al Parchetului a fost sediul fostului Tribunal Militar, care îşi desfăşura activitatea la etajul întâi, iar închisoarea era la parterul clădirii, compartimentată în beciuri în pereţii cărora erau înfipte un fel de belciuge, destinate infractorilor. Ulterior, aceste beciuri au fost transformate în spaţii destinate birourilor de avocaţi”, a spus preşedintele Judecătoriei Caransebeş.
Adina Puşcaş a mai amintit că în Închisoarea de la Caransebeş au stat Eftimie Murgu, generalul Traian Doda, precum şi alte personalităţi care s-au împotrivit regimului dualist austro-ungar, la această instituţie pledând pe vremuri şi cunoscutul scriitor Ionel Teodoreanu.
În continuare a vorbit fostul director al Arhivelor Naţionale Caransebeş, Constantin Brătescu, istoric şi autor a numeroase cărţi. El s-a referit la reorganizarea instituţiilor judecătoreşti imediat după Marea Unire. „Este cunoscut faptul că pe teritoriul Banatului, Transilvaniei, al Bucovinei şi Basarabiei, odată unite cu Ţara, instituţiile s-au confruntat cu una dintre cele mai grave probleme – lipsa de personal. Au lipsit funcţionarii administrativi, oamenii de Justiţie, au lipsit profesorii şi învăţătorii români. La Caransebeş, în iulie 1919, au părăsit instituţiile de învăţământ ale Statului învăţătorii şi profesorii de origine maghiară, care au refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de Statul Român. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în instituţiile de Justiţie, pentru că judecătorii, procurorii şi o bună parte din personalul judecătoresc era de origine maghiară. Au considerat, în acel moment, că nu este cazul să facă asta, sperau că nu se va petrece ce s-a petrecut, adică să se consfinţească prin tratate unirea pe vecie a Banatului şi a Transilvaniei cu România. Într-o asemenea situaţie, au fost făcute eforturi deosebite din partea Statului Român, a Ministerului Justiţiei, a Ministerului Public de atunci, de a acoperi, măcar parţial, posturile rămase libere. Lucrul acesta s-a petrecut în timp, nu dintr-odată, de aceea eforturile magistraţilor au fost extraordinare, în acea perioadă de mari frământări. Să nu uităm un lucru: în perioada 1921-1923, organele de Justiţie din Caransebeş au avut de-a face şi cu fenomene sociale deosebite. În jurul Caransebeşului a activat banda lui Mantu, o bandă care a pus Poliţia şi Jandarmeria în prag de alertă maximă, până când ea a fost destructurată”.
Constantin Brătescu a mai vorbit despre primul preşedinte al Tribunalului din Caransebeş, Gheorghe Labonţiu, o personalitate cunoscută a vieţii juridice din Banat, care, după o bună perioadă petrecută la Caransebeş, unde s-a afirmat ca strălucit jurist, a fost chemat la Timişoara, la Curtea de Apel.
Fostul director al Arhivelor a trecut în revistă şi câteva evenimente din istoria instituţiilor de Justiţie din Caransebeş. „Un moment important l-a constituit încercarea de desfiinţare a Tribunalului din Caransebeş, în 1935. Forţe din afara oraşului, în primul rând avocaţi de la Lugoj, doreau cu tot dinadinsul desfiinţarea acestuia, uitându-se, la un moment-dat, esenţa acestei instituţii. Tribunalul de la Caransebeş nu era un tribunal egal cu cel de la Lugoj sau cu cel de la Oraviţa. Acesta, alături de cel de la Năsăud, avea un anume specific – acela al legislaţiei grănicereşti, de tip austriac. Se dorea, la un moment-dat, o egalizare, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece oameni de valoare s-au ridicat în apărarea Tribunalul din Caransebeş, dar a existat şi o mişcare din interiorul instituţiei, prin memorii către Ministerul Justiţiei, şi chiar şi presa a contribuit la aceasta. Desfiinţarea Tribunalului din Caransebeş era asociată cu încercarea de desfiinţare a Episcopiei, un fenomen pus la cale mai ales după 1933 şi accentuat după 1935, iar pierderea celor două instituţii era percepută ca pierderea unor instituţii grănicereşti, pentru că în zona graniţei erau 99 de localităţi, din care 93 erau româneşti”.
Un alt aspect la care a făcut referire Constantin Brătescu a fost cel al Rebeliunii legionare din 1941. „Primăria oraşului Caransebeş a fost ocupată de membri ai Mişcării legionare în data de 21 ianuarie 1941, după unele documente în număr de 241, după altele 214. Comandamentul Militar Local, împreună cu Instanţele de judecată, cu primul-procuror al Parchetului, cu preşedintele Tribunalului, cu judecătorii din Caransebeş au încercat să stea de vorbă cu cei care ocupaseră Primăria, pentru a o elibera fără intervenţia Armatei. Printre judecătorii care s-au ocupat de această problemă s-au aflat, drept mediatori, Lucian Ianculescu, Ion Catirnescu, Aurel Comoroşan, Nicolae Postelnicu şi Nicolae Călugărescu. Până în data de 23 ianuarie nu a fost posibil să-i determine pe legionari să părăsească clădirea Primăriei. S-a tras cu un tun mic, s-a tras cu mitralierele, s-au mai tras câteva rafale şi după aceea lucrurile s-au liniştit. Legionarii au fost cu toţii arestaţi, duşi la Cazarma din Caransebeş şi apoi, după o triere serioasă, au fost mutaţi la Timişoara şi judecaţi fiecarea după fapta comisă. Am amintit acest lucru pentru că, în general, personalul din Instanţele de judecată a stat departe de viaţa politică foarte frământată a acestui moment încărcat de presiune. Şi să ştiţi că n-a fost de joacă cu legionarii!”, a mai spus Constantin Brătescu.
Părintele prof. dr. Daniel Alic, consilier cultural la Episcopia Caransebeşului, şi-a fundamentat discursul pe două coordonate. În primul rând, a vorbit despre faptul că ceea ce s-a întâmplat vineri, 27 iunie, la Judecătoria Caransebeş, este remarcabil. „Acţiunea de azi are ca ascop de a muta ochii cei pământeşti de la modul în care este privită Justiţia, şi a-i îndrepta spre rostul fundamental pe care aceasta îl are în societate, adică faptul că Justiţia este şi purtătoare de tradiţie, şi purtătoare de cultură, şi vrea să aducă într-un mod omenesc şi pământesc dreptatea lui Dumnezeu în această lume”, a spus reprezentantul Episcopului Caransebeşului, P.S. Lucian Mic. În al doilea rând, părintele Daniel Alic a vorbit despre legătura existentă, de-a lungul timpului, între Biserică şi instituţiile de Justiţie din Caransebeş. Reprezentantul clerului s-a referit la procesele unor profesori de la Insitutul Teologic, care au suferit pentru propovăduirea adevărului despre credinţa strămoşească şi cultura română, însă, pentru că aşa au fost vremurile, magistraţii de atunci au fost supuşi unor legi făcute şi coordonate de capitala Ungariei. „După 1918, lucrurile s-au normalizat, pentru că instituţia Judecătoriei şi Episcopia au conlucrat foarte bine, pentru ca în perioada de început a comunismului, Biserica să fie prezentă în sălile acestei Judecătorii prin preoţii care au susţinut adevărul şi valorile strămoşeşti şi culturale ale României. Cred că acum, după 1990, relaţia aceasta dintre instituţia bisericească a Caransebeşului şi instituţia judecătorească s-a normalizat şi cred că şi prezenţa noastră aici este o dovadă în acest sens”, a mai spus pr. Daniel Alic.
Consilierul cultural a mai vorbit şi despre un proces celebru care a avut loc la Tribunalul din Caransebeş, în anul 1944, şi care i-a avut ca protagonişti pe Lucian Blaga şi preotul profesor Petru Rezuş, care, în revista „Altarul Banatului”, a luat poziţie făţişă împotriva unei cărţi publicate de marele poet în 1941.
Şeful Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, dr. Ovidiu Roşu, a vorbit asistenţei despre documentele existente în expoziţie, unele vechi de 150 de ani. În continuare, dr. Ovidiu Roşu a făcut şi el referire la Gheorghe Labonţiu, citând din memoriile lui Pavel Jumanca, învăţător caransebeşean care a lăsat peste 200 de caiete cu însemnări.
„Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui document… Este chiar sentinţa dată acestei bande a lui Petru Turnea, zis Mantu. Unul dintre acuzaţi era George Dragomir, în vârstă de 24 de ani, născut şi domiciliat în comuna Poiana, fără avere, găsit vinovat, conform art. 69, pct. 2, Cod Penal, de crima de tâlhărie, prevăzută la art. 344, Cod Penal, tâlhărie săvârşită asupra lui Lorenz Schmidt în ziua de 2 mai 1922, în pădurea comunei Poiana, pentru că prin ameninţări exercitate asupra acestuia de către Maxim Filip, Petru Vâlcu, azi decedat, şi încă un membru al bandei, i s-au luat acestuia una armă ce-o avea la dânsul, o geantă în care se afla un cuţit şi un pahar cu apă, cu scopul de a şi le însuşi pe nedrept. Pentru aceasta, primeşte 4 luni de închisoare corecţională ca pedeapsă principală şi suspendarea exerciţiului drepturilor politice pe timp de 4 ani”, a spus dr. Ovidiu Roşu.
În încheiere, pe lângă documentele care ilustrează activitatea judecătorească din Caraş-Severin, cei prezenţi au avut parte şi de un vernisaj mai puţin obişnuit, al unei expoziţii de desene pe aceeaşi temă, a elevilor de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”.
Sonia BERGER
