Horoscop


Berbec

În plan social, este o perioadă în care aţi putea face unele schimbări, în cazul în care doriţi acest lucru. Oricum, capacitatea de decizie este bună şi puteţi miza pe ea în orice situaţie. Totuşi, este nevoie de mai multă răbdare, de o analiză mai profundă atunci când doriţi să luaţi hotărâri în chestiuni importante. Asumarea riscurilor pe termen lung v-ar putea aduce nemulţumiri din partea partenerului.

Taur

În plan financiar, veţi avea parte de multă agitaţie; câştigurile şi cheltuielile se vor succeda şi vă vor determina să vă schimbaţi planurile. Dacă aveţi de finalizat o lucrare, şansa vă va surâde. Interesul pentru relaţia cu persoana iubită va creşte considerabil. Din păcate, starea de nelinişte care vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să aveţi discuţii aprinse cu o persoană cu funcţie.

Gemeni

Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par să vă observe meritele. Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor recunoaşte calităţile şi veţi primi propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi starea psiho-afectivă.

Rac

Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile celor din anturajul de la serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar asta nu are de ce să vă deranjeze, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi unele probleme personale. Puteţi avea mai multă încredere în colegi. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil să vă confruntaţi cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură.

Leu

Faceţi o mulţime de încercări pentru a găsi nişte colaboratori. Reuşiţi să lăsați o impresie bună oriunde vă duceţi, aşa că propunerile dv. vor entuziasma pe toată lumea. Chiar dacă energia vă susţine în toate demersurile pe care le aveţi în plan, nu este cazul să faceţi mai mult decât este nevoie. Păstraţi-vă ceva timp şi pentru odihnă şi relaxare. Vă simţiţi foarte bine în compania partenerului.

Fecioară

Superficialitatea de care daţi dovadă vă poate aduce în situaţia de a avea o discuţie mai aprinsă cu partenerul. Sfatul unui prieten se va dovedi foarte util, chiar dacă pe moment vi se pare un pic fantezist. Veţi avea un dialog mai aprins cu o persoană cu autoritate şi ar fi indicat să ajungeţi la un acord. Treburile gospodăreşti par a nu se mai termina şi deja simţiţi că nu mai aveţi răbdare cu ele.

Balanţă

Nu este momentul să faceţi schimbări majore în viaţa sentimentală. Nemulţumirile se vor atenua dacă îi veţi arăta mai multă răbdare şi înţelegere partenerului. Comoditatea de care daţi dovadă în această perioadă vă poate crea unele probleme în relaţiile profesionale. Unul dintre proiectele mai vechi ar putea fi pus în practică, mai ales că şi colegii vor fi dispuşi să vă dea o mână de ajutor.

Scorpion

Interesul pe care îl manifestaţi pentru relaţia cu cei din anturajul apropiat este în continuare mare, ceea ce vă permite să vă petreceţi în mod plăcut timpul liber. Farmecul personal vă va da ocazia să vă remarcaţi şi în rândul persoanelor de sex opus, iar asta ar putea genera reproşuri din partea persoanei iubite. Mare atenţie şi la bani, deoarece ar putea să apară o surpriză mai puţin plăcută.

Săgetător

Este posibil să aveţi ocazia să faceţi cunoştinţă cu cineva care v-ar putea fi de un real folos în viitorul apropiat. Nu este cazul să vă implicaţi în activităţi dificile, deoarece este puţin probabil să le puteţi face faţă. Veţi fi pus în situaţia de a arbitra o scurtă dispută între colegi, ceea ce vă va aduce în centrul atenţiei. S-ar putea să aveţi unele discuţii cu partenerul, dacă refuzaţi să ascultaţi şi părerea lui.

Capricorn

Cineva din familie vă va solicita sfatul într-o problemă importantă. Timpul liber ar putea fi alocat partenerului sau chestiunilor domestice, la care aţi cam rămas restanțier de ceva vreme. Sunteţi încordat într-o oarecare măsură, dar, după ce veţi pune la punct planurile de viitor, vă veţi simţi mult mai bine. Ar fi indicat să nu căutaţi nod în papură celor din jur, care, de fapt, fac tot posibilul să vă ajute.

Vărsător

Sunteţi mai nervos decât de obicei şi aveţi tendinţa de a vă implica în tot felul de acţiuni fără o matură chibzuinţă. Sentimentele vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi impulsivitatea, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de cuplu. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie, partenerul ar putea avea o realizare. Fiţi alături de acesta. Chiar dacă aveţi multe probleme de rezolvat, nu vă neglijaţi sănătatea.

Peşti

Energia va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a v-o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare ce vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu cineva. Alături de partenerul de viaţă veţi pune la punct proiecte de interes comun şi vă veţi simţi mai aproape sufleteşte de acesta. Pe cât posibil, nu vă lăsaţi influenţat de comentariile unor persoane răutăcioase.