Get Adobe Flash player

Buget de 14 milioane pentru SPIR

Vizualizari: 304

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a prezentat recent presei proiectul de buget pe anul 2019 al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, un sector extrem de important pentru viaţa socială şi administrativă a oraşului.

Astfel, a spus edilul, bugetul se ridică la 14 milioane de lei, iar suma totală pentru reparaţii pe anul în curs se ridică la 8,2 milioane de lei, din care pentru reabilitarea covoarelor asfaltice şi ridicări de cămine carosabil sunt prevăzuţi 4,7 milioane de lei. Pentru reabilitarea canalelor pluviale sunt destinaţi 60.000 de lei, pentru întreţinere şi reparaţii la şcoli, grădiniţe şi licee – 440.000 de lei, repararea podului-balansoar de peste râul Sebeş – 55.000 de lei.

De asemenea, în proiectul de buget mai este prevăzută achiziţionarea unor utilaje, cum ar fi autocamion cu benă basculabilă şi detaşabilă, sărăriţă pentru autocamion, lamă zăpadă pentru autocamion, tractor cu tracţiune dublă, lamă zăpadă şi sărăriţă, sau miniexcavator şenilat, toate urmând să fie cumpărate la preţuri second-hand.

Doresc să mai precizez că bazinul mic, pentru copii, al ştrandului va avea începând de anul acesta un sistem de filtrare a apei performant, pentru că el este destinat celor mici, fiind un bazin mai pretenţios, urmând ca pe viitor să introducem acelaşi sistem de filtrare şi la bazinele mari. De asemenea, vom monta echipamente de joacă la ştrand şi în Orăşelul copiilor, în valoare de 150.000 de lei, pompe submersibile la fântânile cu apă potabilă – 260.000 de lei, precum şi dispozitive cu stative pentru pavoazări florale – 75.000 de lei, pentru că am sugerat şefului acestui serviciu, Ion Gheorghe Ştefan, ca la începutul primăverii să ne ocupăm de amenajarea peisagistică a intrării în cartierul Pipirig, în special pe partea stângă, de unde încep spaţiile verzi, pe Str. Ardealului, fiindcă zona a cam fost lăsată în paragină în ultimii 30 de ani”, a mai spus Felix Borcean.

Bianca METEŞ

Traducere