Hercules a făcut febră musculară. Degeaba…


Scorilo-Autocatania II – Hercules Băile Herculane 1-0 (0-0)

Sâmbătă, 26 martie, s-a disputat etapa cu numărul XIX a Ligii a IV-a, în cadrul căreia cea de a doua echipă a clubului caransebeşean Scorilo-Autocatania a întâlnit pe teren propriu, pe Stadionul ,,1 Mai”, pe Hercules Băile Herculane. Meciul a început în nota de dominare a gazdelor, care au controlat mai bine balonul şi au pasat mai mult, dar, cu toate acestea, prima fază de poartă s-a înregistrat abia în minutul 23, când Boureanu, aflat în marginea careului, a trimis un şut-centrare la colţul lung, însă mingea nu a fost ajunsă nici de portarul oaspeţilor, Călătoaie, nici de Frenţ, trecând pe lângă bară. În minutul 28, Hercules a beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri, însă balonul şutat de Nicu Corneanu a fost prins fără probleme de Turnea. În minutul imediat următor, jocul s-a mutat la cealaltă parte, însă, în momentul centrării, Frenţ a fost contrat, astfel că mingea nu a mai ajuns la Boureanu, bine poziţionat la 11 metri. În minutul 32, o diagonală de 40 de metri l-a găsit pe Lepa în marginea careului, însă preluarea ,,şeptarului” caransebeşean a fost prea lungă şi i-a permis lui Călătoaie să prindă balonul.

O neatenţie a lui Covăsală era să-i coste pe caransebeşeni, în minutul 37, când Ciungu i-a furat mingea tânărului fundaş al gazdelor, însă şutul său puternic, de la 20 de metri, a fost apărat de Turnea. În minutul 44, Sorin Lupu a beneficiat de o lovitură liberă de la 16 metri, lateral-dreapta, însă şutul său a trecut la o palmă peste transversală. Prima repriză s-a încheiat cu ratarea lui Boureanu, care, deşi angajat central, a trimis, de la numai 8 metri, pe lângă poartă.

Partea a doua a început în aceeaşi notă de dominare a băieţilor antrenaţi de Dan Doran, dar şi cu aceeaşi îndârjire cu care s-a jucat în prima repriză, fotbaliştii făcând, efectiv, risipă de efort. În minutul 48, Bona a executat un corner de pe dreapta, mingea a depăşit tot buchetul de jucători care au sărit, şi a ajuns la Ştefănuţ, care nu a reuşit să o introducă în poartă, de la numai 2 metri. Peste două minute, faza s-a repetat la indigo, însă de această dată Ştefănuţ a trimis balonul în plasa porţii părăsite de Călătoaie. În continuare, caransebeşenii s-au menţinut la cârma jocului, iar în minutul 52, Lepa a pătruns frumos pe stânga, a driblat şi, ajuns lângă linia de fund, a tras dintr-un unghi imposibil, însă goal-keeper-ul oaspeţilor a reuşit să oprească mingea în faţa liniei porţii.

Uşor, uşor, băieţii lui Nicu Corneanu au echilibrat jocul, ba chiar au preluat pentru un timp iniţiativa, însă acest lucru era să-i coste în câteva rânduri, deoarece caransebeşenii au declanşat contraatacuri tăioase, purtate de Bona, Vireag şi Boureanu. În plus, gazdele au mai avut două lovituri libere, în minutele 65 şi 68, executate de Bona şi de Geneţ, însă amândouă au rămas fără rezultat pe tabela de marcaj. Tot Bona a irosit o bună ocazie de a majora scorul, în minutul 78, şutul său din lovitură liberă, de la 17 metri, central, trecând peste transversală. Seria de contraatacuri rapide ale gazdelor a fost întregită de pătrunderea lui David, care, în minutul 85, a scăpat singur cu Călătoaie, însă şutul său, de la 15 metri, a fost parat miraculos de portarul oaspeţilor. Ratarea meciului poate fi trecută în dreptul lui Vireag, care, în minutul 87, a primit o pasă perfectă de la David, şi, de la doar 8 metri, cu poarta goală în faţă, a pus latul, însă mingea s-a scurs, agonizant, pe lângă bară.

Scorilo-Autocatania II: Turnea, Ionescu, Ştefănuţ, Covăsală (Urs), Geneţ, Dovlete, Ivanici, Bona, Boureanu (Ispas), Frenţ (Vireag), Lepa (David); rezerve: Kolars, Vulpeş, Puşchiţă. Antrenor, Dan Doran.

Hercules Băile Herculane: Călătoaie, Bolbotină, Ciobotaru, Nicu-Mario Corneanu, Becia, Brânzan, Marian Lupu, Mario-Roberto Corneanu, Sorin Lupu, Ciungu, Didea (Stika); rezervă: Iliescu. Antrenor, Nicu Corneanu.

A arbitrat la centru Robert Bucovinszky, asistat la cele două linii de Ioan Cocora şi Ionuţ Voicău.

Observator, Mircea Medar.

  • În meciul juniorilor, caransebeşenii s-au impus cu scorul de 6-0.

Rezultatele complete: Viitorul Vermeş – Metalul Oţelu Roşu 2-1; Minerul Anina –

Moldo-Forest Moldova Nouă 1-1; Recolta Berzovia – Prolaz Karasevo 2-0; Gloria Reşiţa – A.S. Oraviţa 6-0; Muncitorul Reşiţa – Nera Bozovici 1-0; Scorilo-Autocatania II Caransebeş – Hercules Băile Herculane 1-0; Voinţa Lupac – Bistra Glimboca 3-3; Era Club Caransebeş – A.S. Berzasca 1-4; Metalul Bocşa a stat.

În acest moment, Scorilo-Autocatania II ocupă locul 8 în clasament, iar în etapa viitoare, programată sâmbătă, 2 aprilie, caransebeşenii vor juca în deplasare, la Metalul Oţelu Roşu.

Rezultatele complete ale etapei a XIX-a sunt: Luceafărul Oradea Bihorul Beiuş 3-0;  CFR Simeria – Mama Mia Becicherecul Mic 0-0; Termo Dr. Tr. SeverinNaţional Sebiş 0-3; Autocatania CaransebeşGloria CTP Arad 1-0; FC HunedoaraF.C. SA II Timişoara 2-4; C.S.M. Şcolar Reşiţa – A.C.S. Recaş 1-3; Unirea Sânnicolau Mare şi Millenium Giarmata au stat.

În etapa viitoare, a XX-a, programată sâmbătă, 2 aprilie, ,,driverii” jor juca acasă, cu CFR Simeria.

 

1 Luceafărul Oradea 17 13 3 1 39 13 42  
2 FC Hunedoara 17 9 3 5 30 19 30  
3 Autocatania Caransebeş 17 8 5 4 23 17 29  
4 CFR Simeria 17 7 6 4 35 16 27  
5 Naţional Sebiş 17 8 3 6 20 15 27  
6 F.C. SA II Timişoara 17 7 4 6 27 24 25  
7 A.C.S. Recaş 15 7 3 5 25 19 24  
8 Unirea Sânnicolau Mare 15 7 3 5 21 18 24  
9 Millenium Giarmata 16 5 6 5 25 29 21  
10 Termo Dr.Tr. Severin 17 5 4 8 18 28 19  
11 Gloria CTP Arad 17 4 6 7 20 22 18  
12 C.S.M. Şcolar Reşiţa 16 3 5 8 12 27 14  
13 Mama Mia Becicherecul Mic 17 1 5 11 11 30 8  
14 Bihorul Beiuş 15 2 2 11 12 41 8  

 

 

Pagină realizată de Sorin ROGOZ