Hârtiile care omoară drumul și pădurea


După ce, ani buni, cetățenii din Soceni, sat aparținător comunei Ezeriș, s-au confruntat cu situația neplăcută generată de traficul greu, care afecta până și casele celor din vecinătatea drumului pe care rulau acestea, fapt semnalat în presă de nenumărate ori de primarul Ioan Rusu, iată că, recent, problema revine în actualitate. Nemulțumirile sunt cu atât mai mari cu cât, nu demult, administrația locală a reabilitat, cu 450.000 de lei din fonduri proprii, drumul comunal de 1,5 kilometri, calibrat pentru vehicule cu greutatea maximă de 8 tone, dar care, acum, este tranzitat zilnic de câțiva mastodonți cântărind zeci de tone.

„Drumul e reabilitat în două straturi, iar indicatorul, certificat de Poliţie, arată clar că e calibrat pentru opt tone. Dar firma care taie lemn din pădure a intrat pe domeniul public fără aviz și fără să aibă măcar încuviinţare verbală de undeva. Şi nu se sfiesc să ne ameninţe… Parcă am fi la 1907 sau pe vremea turcilor”, ne-a spus Ioan Rusu.

Edilul a mai adăugat că defrişările din ultimii 20 de ani au făcut ravagii în pădurile din zonă. „Cei care taie în prezent spun că taie doar lemn marcat şi controlat, dar nimeni nu-i verifică. Patronul ne ameninţă practic la noi acasă. Zicem că legile-s proaste, dar, chiar și aşa proaste cum sunt, măcar să se respecte. De ce mai facem administraţie dacă nimeni nu ne susţine?”, a mai spus edilul comunei Ezeriș.

Instituţiile care ar putea limpezi situația sunt Poliţia Rutieră, pe de o parte, şi Prefectura Caraș-Severin, pe de altă parte. Comandantul Poliţiei Rutiere, Decebal Davidoiu, a confirmat faptul că drumul este calibrat pentru opt tone, însă instituţia pe care o reprezintă nu poate interveni decât în baza unei sesizări scrise, iar măsurătorile în privinţa depăşirii limitei de 8 tone  sunt de competența Autorității Rutiere Române. Situaţia este cunoscută şi la nivelul Prefecturii județului, însă nici acolo nu există vreo sesizare scrisă în acest sens, lucru absolut necesar pentru ca instituţia să poată interveni pentru clarificarea situației.

În plus, primarul Ioan Rusu mai dorește ca cineva să verifice și legalitatea tăierilor de copaci din zonă. Sau poate vrea prea mult?

Bogdan NAUM