Gânduri frumoase şi condiţii bune pentru bătrânii de la Sacu


Cu prilejul sărbătoririi Zilei Persoanelor Vârstnice, la Căminul de la Sacu a avut loc o mainifestare dedicată bătrânilor instituţionalizaţi în acest Centru. Împreună cu colaboratorii săi şi cu sprijinul Consiliului judeţean Caraş-Severin, directorul Iosif Gherghinuţă a organizat o acţiune la care au participat reprezentanţi ai administraţiei judeţene – Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Elena Amzoi, director al aceleiaşi instituţii, primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, consilieri locali de la Caransebeş şi din comună, precum şi alte oficialităţi şi invitaţi.

După oficierea unei slujbe religioase, în cadrul căreia a fost citit mesajul trimis de PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a luat cuvântul Ionesie Ghiorghioni, care a vorbit despre preocuparea Consiliului judeţean în ceea ce priveşte protecţia socială şi a transmis celor prezenţi gândurile frumoase ale preşedintelui Sorin Frunzăverde. „Chiar dacă nu avem poate cel mai bun buget, chiar dacă traversăm o perioadă grea, venim aici în fiecare an cu gânduri frumoase şi promitem să asigurăm şi în continuare aici cele mai bune condiţii pentru dumneavoastră”, a spus Ionesie Ghiorghioni.

La rândul său, directorul Iosif Gherghinuţă le-a urat, persoanelor găzduite în acest Cămin, la mulţi ani, asigurându-i că se va ocupa şi în continuare de menţinerea unui nivel ridicat de îngrijire.

La final a avut loc un spectacol în care au evoluat Ansamblul de copii de la Şcoala din Sacu, Ansamblul „Semenicul”, precum şi Petrică şi Ramona Viţa şi Petrică Miulescu Irimică

Mădălina DOMAN