Firmele din Regiunea Vest, invitate să-și prezinte nevoile online



Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2021-2027 în Regiunea Vest, a inițiat un chestionar online pentru a identifica nevoile firmelor în ceea ce privește finanțarea digitalizării întreprinderilor.
Chestionarul poate fi completat pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/chestionar-digitalizare/.
Sunt invitați să răspundă la întrebări reprezentanții mediului privat care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Chestionarul cuprinde 23 de întrebări care vizează modul în care se desfășoară în prezent activitățile/procesele în cadrul firmelor, folosirea Internetului, a serviciilor cloud și a platformelor online comerciale, adaptarea la tehnologiile digitale, evaluarea necesității de digitalizare a diferitelor procese operaționale (management, resurse umane, relația cu clienții, gestiunea stocurilor și a materiilor prime, activități logistice, producție/operațiuni, arhivarea documentelor etc.), ce investiții presupune adoptarea soluțiilor digitale, evoluția serviciilor publice la capitolul digitalizare (pentru plata taxelor, înregistrarea activelor, solicitarea, urmărirea și obținerea de documente constatatoare, depunerea de declarații, obținerea de finanțări ș.a.m.d.), impedimentele care stau în calea digitalizării etc.
Chestionarul poate fi completat până în data de 15 februarie. Rezultatele obținute vor contribui la construirea unei componente a viitorului Program Operațional Regional 2021-2027 pentru Regiunea Vest care să sprijine digitalizarea afacerilor, în deplină concordanță cu nevoile reale din acest domeniu, am fost informaţi de Biroul de presă al ADR Vest.
Regiunea Vest are șansa de a elabora și negocia direct cu reprezentanții Comisiei Europene propriul program operațional regional pentru perioada 2021-2027 odată cu descentralizarea managementului fondurilor europene pentru dezvoltare regională.
Astfel, Regiunea Vest va beneficia de resurse financiare în valoare de peste un miliard de euro în următoarea perioadă de programare, iar POR Vest 2021-2027 va reprezenta principalul instrument de finanţare din fonduri europene disponibil la nivel regional pentru zona urbană.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a elaborat prima versiune a POR Vest 2021-2027, care a fost transmisă spre analiză Comisiei Europene în toamna anului 2020. Acest prim draft, dar și alte documente care privesc perioada de programare 2021-2027 sunt disponibile spre consultare pe pagina web a ADR Vest: https://adrvest.ro/por-2021-2027/.
Mădălina DOMAN