Festivalul „Ghiță Copăceanu – Moșu”, la cea de-a patra ediţie


Sâmbătă, 8 decembrie, la Teregova s-a desfășurat ediția a IV-a a Festivalului Internațional de Folclor „Ghiță Copăceanu – Moșu”, un proiect cultural cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin, implementat de Asociația „Educație pentru comunitate” Teregova, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Local Teregova și Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova.

Obiectivele acestui proiect cultural au fost creșterea gradului de implicare a tinerilor din comunitățile cărășene, și nu numai, în activități de promovare a patrimoniului cultural imaterial în contextul Centenarului Marii Uniri, punerea în valoare a portului popular autentic din satele comunei, precum şi organizarea și desfășurarea festivalului de folclor în memoria dansatorului și coregrafului teregovean Ghiță Copăceanu.

Sâmbătă-dimineață, în Sala de consiliu a Primăriei din Teregova a avut loc seminarul cu tema „De ieri, de azi și pentru totdeauna…”. Deschiderea acţiunii a fost făcută de către Nistor Iorga, președintele Asociației și managerul proiectului, după care au luat cuvântul doamna primar Maria Damian, domnul Marius Damian, director general OSIM, și domnul Ioan Benga, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, care au vorbit despre însemnătatea activităților proiectului pentru valorificarea și promovarea folclorului bănățean, despre trecutul, prezentul și viitorul tradițiilor și obiceiurilor noastre.

Prezentarea realizată de președintele Asociației s-a constituit într-o trecere în revistă a dansului teregovean, cu referiri la contribuția lui Ghiță Copăceanu, a altor dansatori și coregrafi, la cercetarea, valorificarea și promovarea folclorului local, cu imagini de la manifestări artistice de referință pentru toate tipurile de formații de dansuri care au existat de-a lungul timpului la Teregova. Secvențele cuprinse sub genericul „Mulți au fost, puțini au rămas…” s-au constituit într-un omagiu adus dansatorilor și coregrafilor care au plecat dintre noi în lumea cu îngeri.

Portul popular autentic, cântecul și dansul au fost promovate de către generațiile de soliști și dansatori care au evoluat în cadrul spectacolului dedicat Centenarului Marii Uniri.

Discuțiile purtate pe marginea materialului prezentat au generat propuneri referitoare la activități și proiecte pentru extinderea și întinerirea echipei de coregrafi a județului nostru.

După seminar, participanții au vizitat Biserica Ortodoxă Română și Muzeul Etno-Istoric „Ad Pannonios” din Teregova.

Festivalul propriu-zis a avut loc în Sala de spectacole a Căminului Cultural din Teregova și a fost deschis de către doamna primar Maria Damian și domnul Ioan Benga, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin. Spectacolul a fost prezentat de președintele Asociației „Educație pentru comunitate” Teregova.

În deschiderea festivalului a evoluat Ansamblul „Datina cărășană” din Reșița, cu un Joc de pomană, obicei emoționant, specific omagierii celor care au trecut într-o altă lume…

Tablourile coregrafice realizate de Semenica Lațcu și Ion Ghiaur au scos în evidență autenticitatea, eleganța și diversitatea dansului bănățean, dascăli din județ care iubesc folclorul și se identifică cu el, spre încântarea și aprecierea publicului. Aplauze binemeritate a primit și solistul vocal Mihai Andrei.

Ansamblul „Semenicul” a fost și va fi un mesager autentic al folclorului bănățean și al spiritualității românești. Reprezentaţia acestui ansamblu a fost deosebit de bogată și diversă. Orchestra Ansamblului „Virtuozii Semenicului” a fost dirijată de renumitul taragotist Petrică Vița, excelând cu toții în secvențele orchestrale ale spectacolului prezentat.

În debutul spectacolului a evoluat tânăra și talentata solistă Ana Jurj, care s-a bucurat de aplauzele permanente ale publicului teregovean, urmată de Roxana Toader, o altă tânără interpretă a cântecului bănățean.

De o apreciere deosebită s-a bucurat cunoscuta și îndrăgita solistă vocală Ramona Vița, care a alinat dorurile tuturor cu doine și cântece de joc, în aplauzele ritmate și prelungi ale spectatorilor, culminând cu Imnul Carașului.

Renumiții coregrafi Simion Dragalina și Dorin Cucuruz au presărat în spectacol tablouri coregrafice autentice, de la brâuri legănate la jocuri de perechi cu nenumărate și rapide piruete, sub privirile pline de bucurie și apreciere ale spectatorilor.

Orchestra „Virtuozii Semenicului” i-a acompaniat și pe soliștii teregoveni. Astfel, Ionuț Surdu a ajuns la sufletele publicului cu doina și cântecele sale de joc proprii, apreciate cu ropote de aplauze de către participanții la festival.

Ionela Bădălan și Cristi Ianoșiga sunt prezenți în permanență la toate manifestările noastre artistice. Iată câteva calități care îi definesc: talent, autenticitate, diversitate, armonie, respect și omenie.

Din Serbia a participat Ansamblul „Kud Pionir” din Zrenjanin, coordonat de domnul Radovan Moldovan. Cele trei tablouri coregrafice realizate de Slavko Berberski au adus în scenă diversitatea costumului popular, ritmul alert al dansurilor și trăirile intense ale tinerilor dansatori. Solista vocală Jelena Jankov a uimit și a surprins publicul mai ales cu interpretarea melodiei în limba română „M-o făcut mama așa”.

Ansamblul „Leleșana” din județul Hunedoara, coordonat de doamna director Dorica Ungureanu, a adus în scenă frumusețea costumului și dansului pădurenesc, bogăția obiceiurilor și tradițiilor legate de Sărbătorile de iarnă. Colindele interpretate de cei trei soliști vocali ne-au adus aminte de glasul regretatului interpret Drăgan Muntean, ne-au liniștit și pregătit sufletește pentru a primi cu căldură colindătorii…

Dansul călușarilor din Rusca-Teregova ne-a adus aminte de Marea Unire, fiind apreciat pentru păstrarea și promovarea lui în spectacol ca un simbol al identității noastre naționale. Instructorul formației este domnul profesor Petrică Moacă, dintr-o familie de vătafi și instructori ai generațiilor de călușari din acest sat.

Cele trei generații de dansatori din Teregova au adus în scenă frumusețea brâului teregovean, asemănător legănatului brazilor în bătaia vântului blând sau furios, Colințana și soră-sa, Ardeleana pe zbătute și De trei, horele lente jucate după brâu pe contratimp, ardelenele și doi-urile cu ritm alert și cu piruete scurte. Toate acestea s-au regăsit în secvențele coregrafice ale Ansamblului „Teregovița” al Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” și ale Ansamblului „Teregoveana” al Căminului Cultural Teregova, realizate de tânărul și priceputul coregraf Ilie Pârvulescu. Frumusețea și diversitatea costumelor, autenticitatea și calitatea interpretării dansurilor, dar și cântecelor tinerilor soliști instrumentiști Dumitru Ghimboașă și Olivian Radu au fost răsplătite cu ropote de aplauze de către publicul spectator.

Organizatorii au oferit participanților diplome de excelență și trofee.

Festivalul s-a încheiat prin cuvinte de apreciere adresate de reprezentanții instituțiilor partenere și cu gânduri pentru viitoarea ediție a acestui eveniment cultural minunat, care ne unește și ne bucură prin frumusețea portului, cântecului și jocului popular, ca modalități de afirmare a identității naționale în contextul diversității europene.

Prof. Nistor IORGA,

Președintele Asociației „Educație pentru comunitate” Teregova