Get Adobe Flash player

Oraşul Caransebeş – centru al mişcării naţionale din Banatul de Munte, între 1865-1919 (II)

Vizualizari: 437

Lipsa unei reţele şcolare de grad gimnazial sau liceal pentru români, ca şi apărarea învăţământului primar românesc de ingerinţele brutale ale autorităţilor constituiau griji permanente pentru oamenii politici români în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Reacţii vehemente au fost înregistrate în anul 1879, când s-a introdus în şcolile primare studiul limbii maghiare prin legea concepută de ministrul Augustin Trefort.

La începutul lunii februarie 1879, o delegaţie română reprezentativă a prezentat împăratului Francisc Iosif I un memoriu împotriva aplicării acestei legi, din delegaţie făcând parte mitropolitul Miron Romanul, episcopul Caransebeşului Ioan Popasu, episcopul Aradului Ioan Meţianu, vicarul arhidiecezan Nicolae Popea, generalul Traian Doda, protopopul Caransebeşului Nicolae Andreievici, avocatul Partenie Cosma, Constantin Rădulescu – avocat în Lugoj, avocatul Pavel Rotariu ş.a. Banatul a fost bine reprezentat în această delegaţie, iar generalul Traian Doda, ca reprezentant al Graniţei militare în Parlamentul din Budapesta, era îngrijorat şi pentru soarta şcolilor primare din Graniţă transformate de autorităţi în şcoli primare comunale, dar şi pentru refuzul autorităţilor maghiare de a permite înfiinţarea unui gimnaziu românesc la Caransebeş. Această delegaţie s-a bucurat de atenţia locuitorilor români la întoarcerea de la Viena. La Lugoj, delegaţia Diecezei Caransebeşului a fost întâmpinată de peste 300 de persoane. Legea şcolară a lui Trefort din anul 1879 era îndreptată împotriva învăţământului primar în limba română, şcolile fiind obligate să introducă un număr sporit de ore pentru studiul limbii maghiare. Oamenii politici români au privit această lege ca pe o măsură care întărea tendinţele de maghiarizare prin intermediul învăţământului, deoarece studiului limbii maghiare i se aloca un număr de 5 până la 10 ore săptămânal.

La Caransebeş, perioada 1881-1887 este cunoscută în viaţa politică drept Epoca lui Traian Doda, dar ar fi nedrept să se considere că doar această personalitate a contat în luptele politice. Alături de Doda s-au afirmat multe alte personalităţi ale urbei, precum profesorii Patriciu Drăgălina, Ştefan Velovan, Niki Popovici şi Iosif Bălan, apoi Iuon Ionaşiu, Filaret Musta, Andrei Ghidiu, dr. Petru Barbu, dr. Iosif Traian Badescu, dar şi alţii, care activau ca preoţi, profesori sau angajaţi ai Consistoriului diecezan din Caransebeş.

Dintre numeroasele acţiuni desfăşurate la Caransebeş în perioada amintită, se cuvine menţionată cea din toamna anului 1885, când în cursul unei nopţi a fost afişată pe străzi proclamaţia difuzată de Societatea „Carpaţi” din Bucureşti, inclusiv pe clădirea Tribunalului regesc din localitate. Proclamaţia atenţiona asupra pericolului deznaţionalizării românilor din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, şi cerea românilor din aceste provincii să renunţe la speranţele puse în împărat. De asemenea, se solicita mai mult sprijin din partea românilor din Regat faţă de cei care suportau asuprirea naţională. Urmare a acestui eveniment, avându-se în vedere şi faptul că proclamaţia, tipărită în 100.000 de exemplare, a fost trimisă pe adresele unor preoţi, învăţători şi altor intelectuali români, la 6 octombrie 1885 judele Tribunalului din Caransebeş, însoţit de căpitanul orăşenesc de poliţie şi câţiva jandarmi, a percheziţionat locuinţele profesorului de muzică Nicolae (Niki) Popovici şi inginerului Adrian Diaconu, angajat al Episcopiei Caransebeşului. Profesorul Patriciu Drăgălina a fost anchetat sub acuzaţia că deţinea „Proclamaţiuni iredentiste”.

Pentru pregătirea şi desfăşurarea campaniilor electorale în favoarea candidatului Partidului Naţional Român în alegerile parlamentare (dietale) la Caransebeş funcţiona un Comitet electoral care echivala cu un organism politic bine închegat. În anul 1888, după refuzul lui Traian Doda de a participa la lucrările Parlamentului, gest copiat şi de protopopul Orşovei şi Mehadiei, Mihail Popovici, în februarie 1888, când fusese ales pe locul lăsat vacant, Comitetul electoral român din Caransebeş cuprindea printre alţii pe Mihail Popovici – preşedinte, Ioan Bartolomei – vicepreşedinte, Iuon Ionaşiu şi Patriciu Drăgălina în calitate de notari. Acest comitet a recomandat prin apelul electoral lansat la 4/16 mai 1888 alegerea lui Lajos Mocsary ca deputat în Parlament, acesta dovedindu-se anterior un apărător al românilor care pretindeau drepturi naţionale. Pentru o asemenea atitudine, Lajos Mocsary a fost ales deputat în Cercul electoral al Caransebeşului până în anul 1892.

Publicând ştiri despre refuzul generalului Doda de a participa la lucrările Dietei, Foaia diecezană, organul de presă al Episcopiei Caransebeşului, a suportat un proces de presă în urma căruia Ioan Bartolomei, redactorul acesteia, a fost amendat cu 50 de florini pentru încălcarea legii austriece de presă.

Membri din Caransebeş ai Partidului Naţional Român au participat la dezbaterile care au avut loc începând cu anul 1890 relativ la atitudinea faţă de memorandum. Liderii politici români locali se înscriau pe linia grupului Babeş-Mocioni, considerând inoportun momentul depunerii memorandumului la tron. Traian Doda, bolnav fiind, nu-şi exprimase o atitudine clară, singurii memorandişti caransebeşeni convinşi fiind profesorul Ştefan Velovan şi librarul Ioan Linţu, care anterior fusese ofiţer în Armata imperială.

Grupul tinerilor politicieni români transilvăneni care susţinea depunerea neîntârziată la tron a importantului document politic, edificator pentru soarta tuturor românilor de la vest de Carpaţi, în frunte cu Ioan Raţiu, Iuliu Coroian, Vasile Lucaciu ş.a., considera că generalul Traian Doda de la Caransebeş trebuia atras de partea „tribuniştilor”, dorindu-l chiar în fruntea delegaţiei care urma să prezinte actul împăratului. Atitudinea rezervată a generalului Traian Doda reiese şi dintr-o scrisoare a lui Eugen Brote către Ioan Bianu, din 20 februarie 1890, în care hotărâtoare a fost boala sa: „El nu simte puterea în sine a conduce treaba, ear figură nu voieşte să fie…”. Câteva zile mai târziu, Coriolan Brediceanu, care luase pulsul atmosferei existente la Arad, spunea şi el că „Arădanii de feliu nu-s mulţămiţi cu reducerea generalului la «om bolnav»”.

Dezbaterile aprinse care au avut loc între anii 1890-1892, privind oportunitatea sau neoportunitatea înaintării memorandumului la tron, împărţind lumea politică românească în două grupări, au fost vizibile şi la nivelul Banatului, inclusiv al Caransebeşului. Participând la Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român din 21-22 ianuarie 1892, cei 28 de delegaţi din Banat au votat împotriva înaintării memorandumului, dar la Caransebeş existau oameni politici care doreau înaintarea lui, printre aceştia aflându-se chiar generalul Traian Doda, apoi Ştefan Velovan şi Ioan Linţu, ultimul făcând parte chiar din delegaţia de 300 care s-a deplasat la Viena. Pentru această conduită îndrăzneaţă, Ioan Linţu, locotenent în pensie, a fost condamnat de autorităţile militare cu pierderea gradului de ofiţer. I s-au adus acuzaţii pentru faptul că a agitat şi contra serbărilor milenare din 1896 şi, implicit, împotriva naţiunii maghiare, după cum au încercat autorităţile să convingă instituţiile de justiţie. Pe parcursul anului 1892, Ştefan Velovan este intelectualul caransebeşan care a ţinut legătura cu conducerea Partidului Naţional Român, ţinuta sa fiind constant promemorandistă. Lui i s-a cerut să prezinte din Banat o listă cu mai tineri intelectuali români, capabili să se descătuşeze de gruparea lui Babeş-Mocioni şi să imprime o conduită similară cu cea a „tribuniştilor” ardeleni, adică să-şi asume cauza memorandiştilor. Ştefan Velovan va indica, la 10 noiembrie 1892, conducerii Partidului Naţional Român pe George Popovici – protopopul Lugojului, pe Sebastian Olariu – protopopul Făgetului, pe Ioan Pinciu – protopopul Ciacovei, dar şi pe avocaţii dr. Simon Lazăr din Ciacova, dr. Aurel Oprea din Bocşa Montană, dr. Alexandru Mangiuca din Oraviţa, Ştefan Petrovici, George Dobrin şi Liviu Marcu din Lugoj. Pe toţi cei amintiţi mai sus, Ştefan Velovan îi considera „oameni mai tineri la cari am putut observa o tendenţă hotărâtă de a se emancipa de sub tutela sfinţilor vechi, ce au ţinut şi ţin în parte şi astăzi Bănatul în cătuşe, substituind interesul persoanelor în locul aceluia al cauzei”.

Măsurile coercitive luate împotriva conducerii Partidului Naţional Român, prin trimiterea în judecată a fruntaşilor acestuia, au întărit solidaritatea politică, grupul bănăţenilor alăturându-se ardelenilor. La 23-24 iulie 1893 s-a desfăşurat Conferinţa naţională a partidului prezidată de Ioan Raţiu. Bănăţenii au fost reprezentaţi de personalităţi precum dr. George Popovici, Alexandru Mocioni, Coriolan Brediceanu, Andrei Ghidiu, Aurel Novac, Ştefan Petrovici ş.a. În timpul conferinţei politice s-a propus celor prezenţi un proiect de rezoluţie „prin care se enunţa că Conferinţa generală identificându-se întru toate cu Comitetul central, declară al său Memorandumul şi încuviinţează paşii şi procedura aşternerii şi aprobă cu viuă gratitudine activitatea Comitetului”. Între cei prezenţi se constată numele lui Andrei Ghidiu, protopopul Caransebeşului, considerat de istoricul Vasile Netea drept singurul preot român bănăţean promemorandist încă din anii 1891-1892. (Va urma)

Constantin BRĂTESCU

 

Traducere