Femeile liberale s-au pregătit la Herculane


La sfârşitul săptămânii trecute, femeile liberale din întreaga ţară s-au întâlnit la Băile Herculane, unde a avut loc Delegaţia permanentă şi, totodată, programul de pregătire a OFL.
În cadrul proiectului naţional „Femeile liberale pot ajuta România”, Organizaţia Naţională a Femeilor Liberale, în colaborare cu OFL Caraş-Severin au desfăşurat, în zilele de 18 şi 19 mai, în staţiunea de pe Valea Cernei, un seminar de pregătire politică.
„Am avut două acţiuni importante ale OFL. Dorim ca în societate, în funcţiile politice şi administrative, femeile liberale să fie, ca întotdeauna, pe primul loc, să reprezinte cu cinste partidul şi să fie pregătite să răspundă tuturor nevoilor societăţii”, a declarat Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii.
De asemenea, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, a subliniat faptul că aceste întâlniri sunt ocazii în care femeile învaţă să facă politică şi să o facă în mod eficient, cu profesionalism. „Astăzi vorbim despre discursul politic şi despre cum comunicăm politicile liberale către electorat. Am început aceste seminarii cu femeile în urmă cu doi ani, iar pregătirile au dat roade, pentru că avem femei – consilieri locali, consilieri judeţeni, care exprimă politicile şi valorile liberale în mod eficient”, a subliniat Lucia Varga.
Invitaţi la întâlnirea femeilor liberale au fost şi preşedintele Organizaţiei Caraş-Severin a Partidului Naţional Liberal, Marcel Vela, precum şi vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde.
În final, s-a ajuns la concluzia că judeţul Caraş-Severin este unul foarte generos în ceea ce priveşte turismul, motiv pentru care s-a făcut propunerea ca acest simpozion să fie organizat, anual, în staţiunea Băile Herculane.

Mădălina DOMAN