Priorităţile administraţiei caransebeşene: spitalul, şcolile şi infrastructura rutieră



În şedinţa extraordinară din 11 februarie, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind bugetul local al municipiului pe anul 2022, chiar dacă acesta nu e definitiv, în sensul că el va creşte în funcţie de alocările venite de la Consiliul Judeţean, de unde municipiul a cerut 7 milioane de lei, dar i s-au repartizat doar 1,5 milioane de lei.
Priorităţile administraţiei locale pentru acest an – a spus Felix Borcean – sunt Spitalul Municipal de Urgenţă, şcolile şi infrastructura rutieră, aceasta incluzând şi trotuarele.
„Anul acesta vrem să reabilităm mai multe zone pietonale, trotuare, inclusiv cele patru calupuri pe care le-am depus pe Programul «Anghel Saligny». Am făcut o prioritizare, şi pe locul întâi se află trotuarele. E vorba de cele de pe cele mai afectate zone, de pe străzile Traian Doda sau Muntele Mic. În ceea ce priveşte şcolile, majoritatea dintre ele sunt incluse fie pe proiecte europene cum ar fi Fondul de Mediu, fie pe PNRR, cu excepţia Şcolii Generale Nr. 8, pe care am inclus-o pe bugetul local, pentru că am reabilitat acoperişul anul trecut şi vom continua lucrările şi la faţada acestei şcoli. În rest, celelalte, cu excepţia liceelor mari, «Traian Doda» şi «C.D. Loga», sunt incluse pe una dintre aceste axe de finanţare. Şi, ca noutate, lucrăm cu aceiaşi consultanţi care s-au ocupat şi de infrastructura şcolară de la Reşiţa, ca să nu mai fie discuţii, să vedem dacă va fi şi în cazul nostru de succes această colaborare”, a mai spus Felix Borcean.
Bianca METEŞ