Dumitru Jompan, omagiat la 83 de ani şi 92 de cărţi



Un eveniment încărcat de semnificaţii, dar şi de emoţie, s-a desfăşurat joi, 20 mai, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. Sub genericul „Oameni de seamă ai Banatului”, oameni de cultură din mai multe oraşe, prieteni, foşti elevi sau studenţi, dar şi scriitori, istorici sau muzeografi, au ţinut să-l omagieze pe muzicologul, folcloristul, profesorul, compozitorul şi dirijorul Dumitru Jompan, în cadrul unei acţiuni organizate de muzeul caransebeşean şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara şi cu Asociaţia pentru Cultură Bănăţeană din Sânmihaiu Român, judeţul Timiş.
După alocuţiunea de bun-venit rostită de managerul muzeului, Dacian Rancu, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean, Cornel Galescu, a transmis salutul preşedintelui acestei instituţii, Romeo Dunca. „Este un eveniment deosebit de important pentru zona noastră, a Banatului, un eveniment care ţine să-l omagieze şi să-l pună în lumină pe omul care s-a ocupat de-a lungul timpului de promovarea culturii, etnografiei, a folclorului din partea noastră de ţară. Salutăm, de asemenea, întregul şir de manifestări culturale pe care muzeul din Caransebeş le organizează”, a spus Cornel Galescu.
Prof. univ. dr. Lucian Roşca, din cadrul Facultăţii de Muzică din Timişoara şi preşedintele Asociaţiei pentru Cultură Bănăţeană, a vorbit despre importanţa evenimentului găzduit de muzeu, un gen de manifestări pe care şi l-ar dori permanentizat în spaţiul bănăţean, unde există un mare număr de personalităţi culturale.
„Dumitru Jompan, pot să spun cu mândrie, a fost unul dintre profesorii mei, unul care a creionat începutul carierei mele muzicale, şi de aceea astăzi, noi, cei de la Asociaţia pentru Cultură Bănăţeană, suntem alături de stimabilul muzicolog, compozitor şi dirijor. Cu acest prilej, vă împărtăşim un gând al asociaţiei noastre, care, deşi tânără, are preocupări deosebite, alcătuită fiind din profesori universitari din zona Banatului, iar cu distinsul profesor Dumitru Jompan începem o serie pe care sperăm să o transformăm în tradiţie, atât a asociaţiei, cât şi a Banatului, pentru că în fiecare an vom omagia o personalitate care a contribuit la activitatea culturală, şi în speţă la cea muzicală, din această parte de ţară”, a spus şi Adrian-Călin Boba, cadru didactic asociat al Universităţii de Vest din Timişoara şi al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, artist liric – tenor al Operei Naţionale din Timişoara.
Preotul dr. Daniel Alic, fost consilier cultural, până nu demult, al Episcopiei Caransebeşului, dar care acum îşi desfăşoară activitatea la Timişoara, a amintit faptul că, atunci când se vorbeşte despre cultura Banatului sau despre omagierea personalităţilor culturale ale acestui spaţiu, Caransebeşul a ocupat întotdeauna un loc fruntaş. „Astăzi este cinstită personalitatea uriaşă a dlui prof. univ. dr. Dumitru Jompan, un om care prin activitatea sa dirijorală, prin creaţia sa muzicală şi ştiinţifică, a reuşit să evidenţieze nu doar Marga, ci şi întreg Banatul pe harta culturală a României, şi chiar să transmită lumii întregi fragmente din sufletul şi etosul românesc al bănăţenilor. Nădăjduiesc că, fiind în această perioadă post-pascală, în care prăznuim Învierea Domnului, să asociez şi eu praznicul acesta cu o înviere culturală, cu un reviriment sufletesc al tuturor caransebeşenilor, şi în special al celor ce iubesc folclorul, etnografia, muzicologia, muzica şi, în general, cultura Banatului”, a spus pr. dr. Daniel Alic.
Sărbătoritul zilei şi al lunii, Dumitru Jompan, născut în 13 mai 1938, la Marga, s-a declarat extrem de încântat, atât de numărul mare, cât şi de calitatea invitaţilor prezenţi la eveniment. „Fără să par lipsit de modestie, până acum am scris 92 de cărţi, pe care, în totalitate, le datorez soţiei mele, care face treaba în gospodărie şi eu pot să scriu, iar în lucru mai am încă trei. E vorba despre bibliografie, mă interesează mult acest domeniu, pentru că, aşa cum am dus eu lipsă de bibliografie la scrierea cărţilor, vreau să le-o ofer tinerilor care vor veni să cerceteze după noi”, a spus Dumitru Jompan.
Cu acest prilej, Asociaţia pentru Cultură Bănăţeană i-a acordat lui Dumitru Jompan diploma de Preşedinte de onoare, iar Ansamblul de muzică tradiţională, compus din asistenţi universitari şi doctoranzi, a interpretat o suită de piese corale. De asemenea, cei prezenţi în Sala mare de expoziţii a muzeului au putut urmări un film documentar în care au fost surprinse aspecte din viaţa şi activitatea lui Dumitru Jompan.
Sonia BERGER