Februarie, luna Protecţiei civile


În fiecare an, la 28 februarie, este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile din România. În cele ce urmează vă prezentăm, pe scurt, câteva repere din istoria acestei arme:

28 februarie 1933 – Înaltul Decret Regal 468 aproba Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene. Este considerat actul de naştere a Protecţiei Civile în România.

1952 – Apărarea pasivă se transformă în Apărarea locală antiaeriană, ce funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

1968 – Structurile militare existente trec în subordinea Ministerului Forţelor Armate.

1978 – Pentru prima dată, Protecţia civilă beneficiază de o lege proprie de organizare şi funcţionare, lege care impune, după cutremurul din 1977, luarea în consideraţie şi a unor măsuri de protecţie şi intervenţie în caz de calamităţi naturale şi catastrofe.

1990 – Statul Român acceptă Convenţia de la Geneva, din 1949 şi, implicit măsurile impuse de aceasta.

1996 – Apare Legea Protecţiei Civile Nr. 106/1996, lege care aliniază România la conceptele moderne de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi organismelor cu sarcini pe linie de Protecţie civilă.

2004 – Apare Legea Nr. 481/2004 privind Protecţia civilă; este organizat Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, intră în funcţiune Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi Inspectoratele judeţene subordonate acestuia.