Get Adobe Flash player

Coronavirus pe pâine


Închis mai toată ziua între patru pereţi, fiindcă doar rar am ajuns să mai dau câte-o raită după cumpărături sau pentru vreo brumă de documentare ori de vreo fotografie care-mi trebuie să ilustrez un articol, acum, când am ajuns să mă satur până şi de citit, nu prea-mi mai rămâne altceva de făcut decât să mă uit la televizor. Când obosesc şi de-atâta stat în pat şi de privit ore-n şir la un ecran care de cele mai multe ori nu-mi mai spune nimic, intru pe Facebook sau pe site-uri care mă asaltează cu titluri care mai de care mai bombastice şi mai senzaţionale, date în speranţa că doar-doar le-o mai deschide careva.
Trebuie să recunosc că, din experienţă, cunosc perfect politica titlurilor sforăitoare şi a conţinutului de doi bani din spatele lor, şi ştiu destui ziarişti care şi-au făcut din ea religie, dar, oricât de agresiv sau de cuminte ar fi mesajul din ele, toate vorbesc de un singur lucru – Coronavirusul. Nimic altceva nu mai există, nimic în afară de el nu mai contează. Poate niscai accidente să mai fie băgate în seamă, şi peste tâlhării să mai arunce românul câte-o privire. Pe vremuri crema ştirilor, o maşină zgâriată în trafic sau vreo bicicletă furată noaptea dintr-o scară de bloc au ajuns acum doar subiecte cu care să-ţi umpli timpul între două buletine de ştiri pe care le sorbi din priviri şi de unde afli câţi au mai murit de Coronavirus, câţi sunt infectaţi, câţi vindecaţi, câţi izolaţi sau carantinaţi şi câţi au mai sărit gardul, de parcă am şi pricepe ceva din toate cifrele alea. Eu cred că singurul lucru pe care îl înţelegem e că la noi încă e bine, aşa că putem liniştiţi să umplem trotuarele şi magazinele cu paşi tot mai hotărâţi, şi mai ales băncile tari din faţa blocurilor cu fundurile pe care le-am ţinut parcă prea mult în fotolii. E semn că la noi primăvara a învins Coronavirusul încă înainte ca adevărata bătălie să înceapă.
Eu totuşi stau în casă, netuns şi nebărbierit, şi nu-mi pun prea mari speranţe nici măcar în vara care va veni. Socotelile mele sunt cu totul altele. Eu mă gândesc la ce ne-aşteaptă la Paşti. Fac asta pentru că ştiu că e în firea noastră să dăm buzna peste ţara pe care am părăsit-o când i-a fost ei mai greu ca să ne fie, fiecăruia în parte dintre noi, bine, şi să ne strigăm pe toate drumurile credinţa în miel, în cozonac, în manele şi-n banii făcuţi din cele mai umilitoare munci pe care le aruncă la coş Europa civilizată. Şi pe deasupra să ne mai şi umflăm în pene că pentru nimic în lume nu ne-am mai întoarce într-o ţară în care valoarea inestimabilă a celor plecaţi nu e recunoscută nici măcar pe sfert.
Cam astea-s socotelile mele, dar mi-am mai făcut şi alte câteva mici calcule, pe care vi le împărtăşesc imediat. Aşadar, cred că degeaba roagă preşedintele şi-o mână de miniştri valorile să stea-n banca lor, că nu se face gaură-n cer dacă într-un an, unul singur, nu vin acasă de Paşti. Au să vină, cu zecile de mii, c-aşa-s valorile, şi-au să fie gazul turnat peste focul care, deocamdată, arde mocnit.
N-am nicio îndoială că, poate nu peste mult timp, românii au să iasă din nou pe dealuri, la grătare, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Atunci, probabil tuns şi bărbierit, am să mă gândesc că dacă o să uităm de vremea Coronavirusului la fel de uşor cum ne-am uitat rana din 10 august 2018, ne merităm sângerarea.
Adrian CRÂNGANU

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis