Comisarii şpăgari prinşi la Caransebeş voiau spargerea USL-ului


Sebastian Zeicu şi Remus Doban, cei doi comisari de la Garda Financiară Caraş-Severin arestaţi preventiv pentru 29 de zile şi despre care ziarul nostru a mai scris, ei fiind prinşi în flagrant de DNA luând şpagă 1.000 lei de la patroana unei firme de transport din Caransebeş, făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a-i asigura pe „cotizanţi” că totul este în regulă. În una dintre discuţiile telefonice, Zeicu o asigura pe interlocutoare că nu trebuie să-şi facă griji pentru că ultima oară le-a dat doar 600 de lei.  „Chiar nu tre’ să vă faceţi niciun fel de probleme, Doamne…deci chiar m-aţi luat…nu ştiu ce…Nu, nu trebuie să vi se pară […] Tot timpul aţi fost de treabă şi la noi şi să nu vă faceţi probleme”, scrie site-ul Pressalert.ro.
Când a văzut că femeia a scos cei 1.000 lei de şpagă, Zeicu a asigurat-o de tot sprijinul lor, explicându-i că „Dacă te putem ajuta cu ceva, pe partea voastră (se referea la transportul de mărfuri efectuat de firma denunţătoarei), spuneţi! […] Păi ce tre’ să facem, că este ceva…Ţi-am zis că de acum e nasol şi poa’ să fie numai cu procurori, cu căcaturi, nu se ştie ce o să fie, şi măcar să staţi voi liniştiţi anul ăsta, că anu’ ăsta nu o să mai fie nimic, clar? Ştii? Până se reglementează. Poate se sparge USL-ul, că eu îmi doresc din tot sufletul să se spargă, să se ducă naibii, deci eu îmi doresc… o dictatură, deci am ajuns să-mi doresc o dictatură, că nu se mai poate face, fără dictatură nu mai poţi să pui ordine în ţara asta”.
Dovada că echipa de comisari de la Garda Financiară Caraş-Severin s-a tranformat într-o fabrică de şpagă – scriu redactorii de la Pressalert – a venit din discuţia purtată de Sebastian Zeicu şi Remus Doban când cei doi au rămas singuri în încăpere, neştiind că sunt supravegheaţi ambiental. „După ce inculpatul Doban îl îndeamnă pe inculpatul Zeicu Sebastian să-şi ia «partea» dintr-o mită de 3.000 de lei, acest din urmă inculpat propune ca în ziua următoare, respectiv în 30 mai 2013, să «facă» Reşiţa, în sensul de a simula activităţi de control la mai multe societăţi comerciale cu care este legitim a se prezuma că aveau aceleaşi relaţii ca şi cu denunţătoarea, în acelaşi scop, de a «colecta» diverse sume de bani în schimbul oferirii protecţiei. La propunerea inculpatului Zeicu, inculpatul Doban a propus să viziteze agenţi economici din Bocşa, respectiv o firmă de pompe funebre, de la care urmau a încasa 100, referindu-se probabil la 100.000.000 de lei vechi, respectiv 10.000 de lei. Completarea inculpatului Zeicu a fost aceea de a «vizita» şi un alt agent economic «ăla,  pita, mergem la ăla, că deja îs şase luni», referindu-se la faptul că, la fel ca şi în cazul denunţătoarei, au trecut deja şase luni de când agentul economic nu a mai «cotizat»”, se arată în documentele aflate la dosar.
Bogdan NAUM