Speranţe pentru Oţelu Roşu


La mijlocul săptămânii trecute, la Buzău s-a judecat procesul privind contestaţiile depuse în urma alegerii Comitetului creditorilor şi reconfirmarea administratorului judiciar al SC Ductil Steel. Instanţa a respins contestaţiile, iar ANAF nu a intrat în Asociaţia creditorilor. Având în vedere noua situaţie, liderul Sindicatului Ductil Steel Oţelu Roşu, Victor Sabău, s-a consultat cu Gheorghiţă Botica, preşedintele de sindicat de la Buzău, present pentru câteva zile în capitala Văii Bistrei, şi, după ce au informat oamenii strânşi în faţa sediului administrativ al societăţii, s-a decis sistarea protestelor declanşate luni, 10 iunie. 
„A rămas vechiul administrator, şi asta reprezintă o veste bună pentru noi. În cazul în care s-ar fi schimbat, lucrurile s-ar fi tergiversat, probabil, cel puţin trei luni. Aşa, în jur de 20 iunie, vom putea depune al AJOFM dosarele pentru cele trei salarii compensatorii, pe care urmează să le primim din Fondul de garantare. Astfel, sperăm ca, la sfârşitul lunii iulie, să primim şi aceşti bani şi, dacă la nivelul conducerii societăţii se adeveresc intenţiile pe care le-au anunţat, să primim şi salariul restant. Ar fi o gură de oxigen pentru cei care au rămas fără loc de muncă la Oţelu Roşu”, a declarat Victor Sabău.
Liderul de sindicat a mai spus că peste 300 dintre foştii angajaţi şi-au depus dosarele de şomaj, urmând ca în data de 20 iunie să şi primească prima retribuţie. „Alţii stau şi speră, dar eu cred că ne putem aştepta să reînceapă producţia… la sfârşitul anului sau în primele luni ale anului viitor. Nici nu prea avem unde să ne depunem CV-urile, aici, pe Valea Bistrei“, a mai adăugat Sabău.
Sonia BERGER