Bustul lui Miron Cristea, la Vârşeţ


La praznicul „Înălţării Domnului”, Catedrala episcopală românească din Vârşeţ – Serbia şi-a sărbătorit hramul, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul cărăşean s-a aflat în mijlocul credincioşilor vechii comunităţii româneşti ortodoxe din Serbia cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la târnosirea Catedralei episcopale, de către primul Patriarh al României, Miron Cristea, la vremea respectivă, Episcop al Caransebeşului. 
După oficierea Sfintei Liturghii, într-un cadru festiv, P.S. Lucian şi Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, au dezvelit bustul din bronz al Patriarhului Miron Cristea, alături de plăcile comemorative ale Protopopului Traian Oprea, ctitorul Catedralei, precum şi a compozitorului Ion Vidu. Bustul lui Miron Cristea a fost realizat de sculptorul timişorean Aurel Gheorghe Ardelean, lucrările fiind finanţate de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. „Miron Cristea a sfinţit această Catedrală, Protopop al Vârşeţului şi ostenitor la această Catedrală a fost Traian Oprea, iar cel care a împodobit liturgic slujba prin răspunsurile liturgice deosebit de înălţătoare a fost maestrul Ion Vidu, care a dirijat corul reprezentativ din Ţara Banatului. Iată de ce, astăzi, la această mare sărbătoare, suntem la Vârşeţ, suntem la acest moment înălţător de aniversare, pentru ca să-i pomenim şi cinstim aşa cum se cuvine pe înaintaşii noştri, pe cei care au ridicat şi ctitorit locaşuri sfinte în ţara noastră, dar şi pentru românii din afara graniţelor ţării”, a spus Preasfinţitul Lucian în cuvântul său.
La evenimentele festive de la Vârşeţ au participat numeroşi credincioşi şi credinciose din comunitatea ortodoxă română, autorităţi centrale din România şi Serbia, alături de reprezentanţii Corpului Diplomatic român. (S. Berger)