Get Adobe Flash player

Colacul şi epava

De faptul că istoria se repetă nu m-am îndoit niciodată. În urechile unora poate că asta sună a platitudine, eu însă o iau în serios şi de câteva ori chiar mi-a prins bine că am făcut-o, chiar şi numai pentru faptul că am reuşit să mă abţin şi să nu comit de două ori aceeaşi greşeală. Ce mi se pare mai puţin obişnuit e iuţeala cu care ea, istoria, îmi pune memoria la încercare. De exemplu, am observat că, din când în când, mă mănâncă degetele să scriu despre un lucru şi, oricât m-aş abţine, până la urmă tot îmi scapă câte un articol despre povestea cu pricina. Asta se întâmplă cam o dată la şase luni, chiar dacă subiectele pe care mi le aleg sunt diferite, iar ciclurile astea m-au cam pus pe gânduri în privinţa coeficientului meu de inteligenţă, pentru că Einstein spunea că adevărata prostie e atunci când repeţi de mai multe ori aceeaşi greşeală şi aştepţi, de fiecare dată, alt rezultat. În fine, poate nu sunt chiar atât de bătut în cap, ci doar am fost mai leneş şi nu mi-am consumat toată provizia de naivitate cu care am plecat la drum în copilărie.
Despre multe lucruri am scris de mai multe ori. Am făcut-o însă de fiecare dată altfel, am îmbrăcat ideile în alte cuvinte, tocmai ca să nu dau impresia că mă repet, şi în mare parte cred că mi-a ieşit. Am tunat şi-am fulgerat împotriva vedetelor de doi bani care umplu ecranele televizoarelor şi hârtia pe care se tipăreşte presa care-şi spune „de monden”, o presă pentru paginile căreia, din punctul meu de vedere, se taie pădurile degeaba. Am scris ba ironic, ba la modul brutal de-a dreptul, atâta cât mă lasă bunul-simţ s-o fac, despre incultura, prostul-gust şi prostia crasă care răzbat din mai mult de 90 la sută dintre emisiunile difuzate nu de unul sau două, ci de toate canalele de televiziune. Cu toate astea, în afară de faptul că de fiecare dată m-am enervat tot eu, nu s-a întâmplat nimic.
Dar subiectul despre care, dacă nu mă înşel, şi nu cred că mă înşel, am scris de cele mai multe ori în editorialele mele au fost ungurii. Recunosc că în cazul lor nici nu m-am prea chinuit să îmbrac, de fiecare dată, ideile în alte cuvinte, ci mai degrabă m-am străduit să le dezbrac de vorbele de prisos. Spun şi acum, aşa cum am spus de fiecare dată, că nu vreau să fiu greşit înţeles. N-am să fiu nici ipocrit şi, prin urmare, n-am să zic nici că cei mai buni prieteni ai mei sunt unguri, pentru că nu e aşa. Cunosc câţiva, vreo 15 sau 20, n-am stat niciodată să-i număr exact, dar, chiar dacă nu ne strângem în braţe atunci când ne întâlnim, nici la pumni nu pot să spun că ne luăm. Asta voiam să scot în evidenţă, că nu cu ei am eu treabă, ci cu liderii lor, care, probabil din şase în şase luni, perioada la care am stabilit eu că prostiile se repetă, se tot iau de noi şi de ţara în care, mai mult de bine decât de rău, îşi duc şi ei traiul. De data asta, însă, pozna cea mare a venit de la Budapesta, de unde li se trâmbiţează ungurilor de-aici să facă România bucăţi.
Nu bănuiesc, ci sunt convins sută la sută că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ne-am fi certat noi între noi. Nu sufăr de mania persecuţiei, dar nu ungurii sunt vinovaţi pentru asta, nici măcar liderii lor, ci românii. De aproape 25 de ani, ca să fie sigur că-şi bagă adversarul cu capul la fund, fiecare partid s-a agăţat de unguri ca de un colac de salvare. Ei au plutit mereu, fiindcă asta e menirea colacului, în timp ce noi ne-am scufundat întruna, an după an, centimetru după centimetru, fiindcă asta-i soarta epavelor.
Unii ar putea să spună că am scris numai prostii. Poate că au dreptate şi eu greşesc. Eu ştiu însă una şi bună: când doi se ceartă, al treilea câştigă. Şi apropo de asta, oare cum s-o spune „al treilea” pe ungureşte? Dar „câştigă”?
Adrian CRÂNGANU<a
href=”http://www.7-zile.com/wp-content/uploads/2014/07/adi-editorial.jpg”>adi editorial

Traducere
Ultimele articole