Cel mai mare festival internaţional din istoria Teregovei


„Ghiţă Copăceanu-Moşu”, la prima ediție

Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin și Consiliul Local Teregova organizează sâmbătă, 5 decembrie, la Teregova, prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Ghiţă Copăceanu-Moşu”.

Manifestarea va debuta cu un simpozion, care se va desfăşura sub genericul „In memoriam: Ghiță Copăceanu – Moșu”, între orele 10.30 şi 13.

Festivalul propriu-zis va începe la ora 15, cu Parada portului popular, urmată, la ora 15.30, de spectacolul susţinut de Ansamblurile „Semenicul” și „Veteranii Semenicului” din Reșița, şi recitalurile  Ramonei și lui Petrică Vița. De la ora 16, pe scenă vor urca Ansamblul „Laza Nancic”, din Vârșeț, Serbia, Ansamblul „Datina cărășană” – Reșița, Ansamblul „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș, Formația de călușari din Rusca-Teregova, Ansamblul „Teregovița” al Liceului Tehnologic „Sf.  Dimitrie” Teregova şi Ansamblul „Teregovana”.

În cadrul festivalului, va avea loc şi o întâlnire a fiilor satului – personalităţi de marcă ale comunei –, după cum ne-a informat primarul Romulus Damian, care a mai adăugat: „Consider că era cazul ca o comună atât de mare şi cu atât de bogate tradiţii folclorice, să aibă un festival numai al său. Iată că acum am reuşit să organizăm unul, în memoria lui Ghiţă Copăceanu Moşu, încă de la această primă ediţie anunţându-se participanţi de mare valoare, manifestarea având un caracter internaţional. Sperăm ca la următoarea ediţie numărul celor care ne vor onora să fie şi mai mare, iar valoarea lor şi mai ridicată”.

Mădălina DOMAN