Administratie-social


Învăţământul dual mai face un pas la Caransebeş

În şedinţa de joi, 20 decembrie 2018, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi acordurile de parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială Caransebeş, Liceul Tehnologic „Decebal” şi agenţii economici care au făcut solicitări pentru cifre de şcolarizare, respectiv SC Caromet SA, SC Chiulan SRL – ambele din municipiu, precum şi SC […]


Caransebeşul a intrat în 2019 pe ritmuri de hip-hop 1

Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” au pregătit şi anul acesta un program pentru caransebeşenii care au dorit să întâmpine Noul An în aer liber, în Piaţa „General Ioan Drăgălina”. Astfel, la ora 22.15, cei care au ţinut să petreacă revelionul în stradă au urmărit un recital Dance cu […]


Pădurea Caransebeşului rămâne la Păltiniş

Chiar în deschiderea şedinţei ordinare de joi, 20 decembrie 2018, a Consiliului Local Caransebeş, primarul Felix Borcean a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind asocierea municipiului, cu o suprafaţă de 353 ha de pădure, cu comunele Caraşova, Forotic, Goruia, Lăpuşnicu Mare, Slatina-Timiş, Ticvaniu Mare […]


Taxă de protecție civilă pentru caransebeșeni

În ședința din 20 decembrie 2018, aleșii municipali au aprobat, în unanimitate, Taxa Specială de Protecție Civilă, care urmează să fie achitată de toate persoanele fizice deținătoare de locuințe și persoanele juridice deținătoare de imobile, înregistrate la Primăria Caransebeș. Pentru persoanele fizice, taxa este de 5 lei/an, iar pentru cele […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor 1

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 10-12 lei/kg, caş de oaie – 20-22 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea de vacă – 12-15 […]


Cine are bătrâni…

În cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin de la sfârşitul anului trecut au fost trecute în revistă mai multe aspecte, printre care s-au numărat şi problemele soluţionate pentru această categorie socială, pe parcursul anului 2018, de către autorităţile administraţiei publice locale. Astfel, la […]


Bilanţ şi perspective la ADR Vest

La sfârşitul lunii trecute, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest s-a întâlnit cu reprezentanții mass-media și ai autorităților locale și regionale, în vederea prezentării bilanțului anului 2018 în procesul de implementare a Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Vest. La eveniment au fost prezentate aspecte legate de stadiul […]


Optimism la spitalul din Caransebeş

La mijlocul săptămânii trecute, primarul Felix Borcean l-a prezentat medicilor de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pe noul manager Octavian Dena, cerându-le cadrelor medicale să fie alături de acesta: „Pe dl Dena l-am cunoscut când am ajuns și eu primar, știu că a avut o activitate foarte bună la Caromet, și în momentul când, mai […]


Tinereţea şi fidelitatea, premiate la Caransebeş

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit joi, 13 decembrie, festivitatea de premiere a unui număr de 20 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, şi de acordare a titlului de Cetăţean al municipiului celor 49 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în […]