Caransebeşul, un pol important pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă


Primarul Marcel Vela a semnat recent, la Timişoara, contractul de finanţare pentru un proiect transfrontalier în valoare de peste două milioane de euro, în urma căruia municipiul Caransebeş va deveni un pol important în domeniul intervenţiilor în situaţii de urgenţă. Derulat în parteneriat cu Ministerul de Interne de la Belgrad, proiectul vizează îmbunătăţirea sistemelor comune de monitorizare şi intervenţie în caz de urgenţă la nivelul zonei transfrontaliere România-Republica Serbia, crearea condiţiilor de reducere a riscurilor de hazarde naturale prin implementarea acestor sisteme şi creşterea nivelului de instruire a factorilor cu responsabilităţi în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă.
Municipalitatea de pe Timiş şi Sebeş va beneficia de peste 1,2 milioane de euro, fonduri care vor fi folosite pentru achiziţionarea unor dotări, programe şi softuri de ultimă generaţie, în domeniul situaţiilor de urgenţă.
„Ca şi nuanţă, subliniată chiar şi de oficialii Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră, vom fi prima primărie din România care achiziţionează pe un program transfrontalier trei drone, dispozitive de observare aeriană cu care să putem interveni, inclusiv în zona alpină din jurul municipiului, pentru salvarea vieţilor în caz de avalanşe sau rătăciri în munţi, mai ales că sperăm la dezvoltarea turismului în zonele Nedeea, Ţarcu şi Muntele Mic“, a declarat Marcel Vela.
Edilul municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a mai spus că dronele vor fi folosite şi la observarea teritoriului oraşului din punct de vedere cadastral sau al infracţiunilor silvice, în colaborare cu alte instituţii ale Statului. (S. Berger)