Caransebeşul, sub semnul cuvântului, la Timişoara


La începutul acestei luni, la Timișoara s-a desfășurat primul Cenaclu Literar al Ligii Scriitorilor – Filiala Timișoara Banat din anul calendaristic 2018.

Un prim punct al întâlnirii literare a fost lansarea Anuarului LSFTB pe 2017, volum ce cuprinde momente din activitatea asociaţiei pe tot parcursul anului 2017 și este structurat pe șapte capitole în care pot fi lecturate cronici literare la volumele publicate de membrii ligii, reportaje, documentare, poezii și proză apărute cu ocazia Zilei limbii române, prezentarea Proiectului European „Building Bridges for Europe“ , dar și momente de la întâlnirea literară din 7 octombrie 2017, desfășurată sub genericul „Pâinea ne unește“.

În continuare au fost prezentate două reviste – „Agora Literară”, în paginile căreia se poate lectura și o proză scurtă a scriitorei Ana-Cristina Popescu, din Caransebeş, și „Heliopolis”, coordonată de președintele LSFTB, Doina Drăgan, și scriitoarea Ana Zlibuț.

A urmat lansarea volumelor „Conflicte“, „Cristal“ şi „Reuniune“, ale Anei-Cristina Popescu, a antologiei „Slove modelate în bătaia peniței“ coordonată de aceeaşi scriitoare caransebeşeană, Adrian Popescu, Simona Petronela Mîțu și Ion Turnea, dar și prezentarea volumului „Momente“, autor Andrada Keszeg, apărut sub egida revistei „În bătaia peniței“.

Ana-Cristina Popescu a prezentat pe scurt subiectul romanului „Conflicte“, care a avut ca punct de plecare conflictele interioare ale unui personaj feminin, conflictele cu unii prieteni din copilărie, conflictele profesionale, familiale, religioase, în amor, conflicte ce vor ajuta personjul să se maturizeze, să se descopere pe sine și să poată trăi cu adevărat propria-i viață, cuvintele ei stârnind interesul celor prezenți pentru lectură.

A continuat prezentarea cărților cu „Reuniune“, al patrulea volum de teatru pe care l-a publicat, unul destinat copiilor și tinerilor, care are în cuprins piese ce surprind jocurile copilăriei, ca de exemplu „Unde să mă ascund“, scenarii ce pornesc de la unele povești, „Fata babei se mărită“, piese de teatru moral-religioase, unele surprinzând momente din viața sfinților. Scriitoarea din Caransebeş a citit şi două proze scurte din cartea „Cristal“, un volum de publicistică ce a adunat materiale apărute inițial în ziare și reviste.

La final, Ana-Cristina Popescu a prezentat antologia „Slove modelate în bătaia peniței“, în care și-au unit creațiile scriitori din diferite zone ale țării, dar și de peste hotare, cartea fiind structurată pe mai multe capitole – evenimente, monografie, istorie, folclor, poezie, proză, teatru, didactică, precum și volumul „Momente“, al Andradei Brîndușa Keszeg.

Întâlnirea Literară s-a finalizat cu prezentarea proiectului „Tastes of Danube: Bread Connects“, de către Ana Zlibuț.

Bianca METEŞ