Get Adobe Flash player

Capra vecinului

Vizualizari: 136

De când e lumea aceasta, unii oameni nu pot nici să se odihnească de grija frumuseții caprei vecinului. Ei se amărăsc cu înfățișarea unei capre mari, frumoase, cântărite în aur, și se frământă, fac planuri cum ar putea să-i fure capra sau măcar să o facă bucăți, ca să nu se mai bucure nimeni de ea. Nu se știe cât aur valorează capra din vecini, dar ea există, iar pentru acest fapt, valoarea ei e incomensurabilă.

Așa a fost de când e lumea. Adesea, invidia aceasta e alimentată din copilărie. Nu rar mi s-a întâmplat să-i aud pe unii părinți ai elevilor mei mustrându-i că N, fiul sau fiica lui X, a reușit să obțină o notă mai mare decât a propriei odrasle sau că N a reușit să facă performanță la o disciplină de studiu. El, un N neînsemnat, a reușit să obțină ceva care, după părerea lor, nu i se cuvenea. „A reușit N să se califice la olimpiadă și tu nu ai obținut nici x puncte!“. De fapt, N a muncit pentru a obține acel ceva care e doar o mică răsplată a efortului depus, dar ochii invidiosului nedreptățesc meritul, ba, mai mult decât atât, prin discreditarea „caprei” vecinului, părintele sporește neîncrederea propriului copil în el însuși, făcându-l să alunece pe o cale greșită, în care falsitatea, invidia şi minciuna stau la loc de cinste. Acel copil nu va avea niciodată încredere în el, ba mai mult, toată viața va pune piedici „caprei” din vecini, fără a-și descoperi talentul, scopul vieții lui.

Celor invidioși, care nu pot să trăiască din cauza caprei din vecini, aș dori să le amintesc versurile poeziei argheziene „Cuiul“. Într-un sat unde casele erau din lemn și cădeau la cea mai mică bătaie de vânt, „Un băiat al nimănui/ Născoci, atunci, un cui“. Cei mai bătrâni, ce se socoteau și foarte înțelepți, nu au înțeles cum poate lega acel cui scândurile între ele, până ce copilul nu le-a dezlegat enigma, legând scândurile prin înfigerea cuiului în ele cu ajutorul unui ciocan. „Zice unul: Dragul meu,/ Așa cui făceam și eu,/ Poate chiar mai dichisit,/ Însă, vezi, nu m-am gândit“.

E foarte ușor să tai iarba după ce coasa a fost bătută de altcineva, cum la fel de simplu e să faci și un cui mai dichisit după ce acesta a fost invenția și munca altui om.

Nu demult, am întâlnit un „mare“ regizor, ce dorea să coordoneze o piesă de teatru pusă deja în scenă de altcineva, dar cu aceiași actori, modelați de cel dintâi, pe motiv că piesa ar putea fi pusă și mai mult în valoare și ar fi mai pe placul publicului. Da, e foarte simplu să tai iarba cu o coasă bătută deja de altul sau să copiezi un cui punându-i un moț mai năzdrăvan, ori să spui unui actor să mai introducă o mișcare scenică, pe urmă să te bați cu pumnul în piept că ești mai bun decât vecinul tău, când de fapt i-ai cam furat capra din curte.

Mai sunt unii care fură capra vecinului, iar când vecinul observă, ea e deja în ograda hoțului. Am văzut și acest lucru. Texte literare gândite de artiștii cuvintelor și copiate în diferite scopuri de n persoane, fără note, că nu le-ar aparține publicația utilizată în scopurile lor meschine. Norocul e că se poate vedea curtea din care a fost sustrasă „capra” după data publicației.

Și în câte scopuri nu e maltratată biata „capră”, de la pomul sădit în grădină până la culoarea acoperișului casei, de la haina ce o îmbraci până la rangul ce-l ai în societate, de la prietenii ce-ți calcă pragul până la ochii ce te pândesc din umbră.

Ce ți-e și cu a vecinului capră… Dacă n-ar fi capra asta așa de grasă și frumoasă, Doamne, ce lume bună ar zâmbi sub soare! Păcat însă de capră! Frumoasă capră! Și când stai să te gândești că de fapt e a vecinului…

Ana-Cristina POPESCU

Traducere