Get Adobe Flash player

Ca strălucirea unei comete, Eminescu…

Vizualizari: 607

Anul acesta, la 15 ianuarie, îl sărbătorim pe marele nostru poet Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 166 de ani.

Asemenea unei comete, acest Luceafăr al poeziei noastre a strălucit trupeşte doar 39 de ani pe cerul ţării sale dragi, dar, cu toate acestea, toate generaţiile de după el s-au hrănit şi se hrănesc intens din neîntrecuta sa creaţie.

Cât de actuale ne apar, în această privinţă, versurile închinate lui Eminescu de Alexandru Vlahuţă:

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,

Deşi ţi-o ştiu pe dinafară”.

Şi pe drept cuvânt, căci, la orice vârstă am fi, fie în anii de şcoală, fie în anii de amiaz sau de amurg, ori de câte ori treburile noastre ne dau răgaz, ne oprim asupra creaţiei eminesciene, tot de atâtea ori, ca în nişte Scripturi Sfinte, găsind aici noi gânduri, noi înţelesuri, încercându-ne noi fiori.

Acest lucru nu este, desigur, fără explicaţie. Se ştie că în sufletul său mare, în inima sa fierbinte, Mihai Eminescu a cuprins plaiurile toate ale minunatei noastre ţări, dar şi zbuciumul şi visele poporului nostru, oglindind totodată în scrisul lui şi viaţa societăţii din vremea sa.

Câţi dintre noi nu ne retrăim copilăria odată cu Eminescu, atunci când zăbovim asupra unor versuri ca acestea:

Fiind băiet, păduri cutreieram,

Şi mă culcam ades lângă izvor,

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam,

S-aud cum apa sună-ncetişor”…

Suntem, de asemenea, alături de marele nostru poet, atunci când biciuie fără cruţare protipendada vremii sale şi de totdeauna, pe toţi cei porniţi pe căpătuială, spre parvenire, spre trai „domnesc”, înţelegându-se prin aceasta o viaţă petrecută în huzur şi fără muncă, şi fără un ideal mai înalt, aşa cum spun versurile:

Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!”.

Ca râul, ramul” vibrăm cu toţii recitind versurile patriotice ale lui Eminescu, care sunt pătrunse de o profundă dragoste de Patrie şi de Popor.

Însuşirile nobile ale poporului nostru, înţelepciunea şi omenia sa, modestia sa, dragostea de libertate etc. sunt întruchipate, de pildă, de Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare.

Astfel, furtunosului Baiazid, Mircea îi răspunde: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoie şi neamul”, care, de fapt, a fost răspunsul de totdeauna al poporului român, aşa de mult încercat în atâtea atacuri nedrepte.

De asemenea, nobila dorinţă de pace a poporului nostru, marele Eminescu o exprimă cum nu se poate mai frumos și mai adevărat, prin gura solului român, care, la întrebarea aceluiaşi trufaş sultan, răspunde: „Ce vrei tu?”, „Noi? Bună pace!”, o pace dreaptă, adică, o pace deplină, care, de asemenea, este dorinţa fierbinte de totdeauna a poporului român. La pretenţiile prosteşti ale lui Baiazid, cumpătatul domn muntean răspunde cu binecunoscuta cuviinţă românească:

Orice gând ai împărate, şi oricum vei fi sosit,

Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!”.

Aceleaşi însuşiri le are şi Ştefan cel Mare, la al cărui mormânt de la Mânăstirea Putna referindu-se, Eminescu spune:

Aice e fântâna cea plină de mărire,

De sânta pietate, de-al patriei amor;

Aice-i eroismul ce trăznet de-ngrozire

Fu duşmanilor ţării, sfărmând trufia lor”.

Ca un torent nestăvilit, simţămintele patriotice ale acestui prea-plin și clocotitor suflet care a fost Mihai Eminescu se revarsă cu deosebire în „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, versuri încărcate de doriri de pace, înfrăţire, prestigiu, de un „mare viitor” etc.

Prin viaţa sa modestă, profund legată de aceea a poporului său, prin truda sa literară, cuprinsă în bună parte în peste 15.000 de pagini de manuscris şi cu un efect deosebit şi în ceea ce priveşte înălţarea limbii noastre, prin „fulgerătoarele” sale versuri, cum le numeşte Alexandru Vlahuţă, Eminescu va rămâne nemuritor nu numai pentru poporul nostru, ci şi pentru alte multe popoare, în ale căror limbi a fost tradus şi care i-au gustat şi îi gustă din plin opera.

Doinel Puiu MĂRGINEANU

Traducere