Ana-Cristina Popescu, premiată de Liga Scriitorilor



Ca în fiecare an, Asociația Liga Scriitorilor din România premiază cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.
Caransebeşeanca Ana-Cristina Popescu, colaboratoare a ziarului nostru, a primit Premiul pentru „Cartea de prozăˮ, cu romanul „Chipul din ceață“, apărut în anul editorial 2019 la Editura InfoRapArt, Galați.
În volumul „Chipul din ceață“, Ana-Cristina Popescu a surprins inițial copilăria cu tot farmecul ei, cu întâmplările pline de haz, prietenii, jocurile, momentele unice care răscolesc amintirile, pentru ca mai apoi tot acest joc nevinovat să pășească spre tot ceea ce este mai frumos, spre dragoste, căci romanul, deși are ca punct de plecare vârsta inocenței, curge mai departe spre adolescență și tinerețe, dovedindu-se un roman de dragoste, o dragoste ce a prins rădăcini încă din copilărie și a învățat să crească și să înflorească, indiferent de greutăți.
În anul 2017, Ana-Cristina Popescu a primit din partea Asociației Liga Scriitorilor din România Premiul pentru „Cartea de teatruˮ, cu volumul „Sinusoide“, apărut în anul editorial 2016 la Editura Hoffman, Caracal. (B. Meteş)