Sprijin pentru vârstnici, la Caransebeş 1



Administraţia locală caransebeşeană a hotărât să vină în sprijinul persoanelor care locuiesc în municipiu şi au depăşit vârsta de 65 de ani. Astfel, angajaţii Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei s-au oferit să le facă respectivelor persoane cumpărăturile curente, arătându-se dispuse, de asemenea, să le achiziţioneze şi medicamente, în caz de nevoie. Aceste servicii se efectuează de luni până vineri, solicitările putându-se face la numărul de telefon 0255/512022.
Dacă apelurile se fac între orele 8-12, ele vor fi onorate în aceeași zi, iar dacă vin după ora 12, termenul se prelungeşte până în ziua următoare. (G. Luca)


Un gând despre “Sprijin pentru vârstnici, la Caransebeş

Comentariile sunt închise.